Sari direct la conținut

ISU a amendat Primăria Sectorului 3 și organizatorii evenimentelor de la Hala Laminor cu circa 420.000 lei: Nu sunt îndeplinite criteriile pentru oprirea funcționării

HotNews.ro
Palmieri in Hala Laminor, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Palmieri in Hala Laminor, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

Inspectoratul de Stat pentru Situații de Urgență București-Ilfov a efectuat 8 controale la Hala Laminor, în urma cărora au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, dintre care 14 amenzi, în cuantum de 420.000 lei, au transmis reprezentanții instituției într-un comunicat de presă. Pentru aplicarea sancțiunii contravenționale de oprire a funcționării nu sunt îndeplinite niciunul din criteriile prevăzute de lege, susțin reprezentanții ISU. Reamintim că Primăria Sectorului 3 a organizat în Hala Laminor târgul de Crăciun, iar acolo va avea loc și petrecerea de Revelion.

Sancțiunile au vizat atât autoritatea publică locală, reprezentată prin Societatea ALGORITHM CONSTRUCTII S3 S.R.L., cât și organizatorii de evenimente care au închiriat o parte din spațiul halei.

  • „ ISU B-IF a notificat, totodată, autoritatea publică locală, sens in care continuarea funcționării fără autorizație de securitate la incendiu atrage sanctionarea contraventionala, potrivit legii. Astfel de notificări au fost înaintate și de către structurile cu responsabilitati pe linie de ordine publica, pentru menținerea climatului optim de siguranță.
  • Pentru aplicarea sancțiunii contravenționale de oprire a funcționării nu sunt îndeplinite niciunul din criteriile prevăzute de H.G.R. nr 915/2015 privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu în ceea ce priveşte periclitarea vieţii ocupanţilor şi forţelor de intervenţie, neasigurarea stabilităţii elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului şi fumului în interiorul edificiului şi la vecinătăţi”, se mai arată în comunicatul de presă.

Reprezentanții ISU spun că dacă se va organiza petrecerea de Revelion acolo, răspunderea este a organizatorului.

  • „Dacă în cadrul acestui obiectiv se va organiza Revelionul 2024, cu participarea publicului, facem mențiunea că această activitate se va desfășura cu nerespectarea Legii, caz în care răspunderea exclusivă cu privire la această situație revine beneficiarului investiției, așa cum prevede art. 57^1 din Legea nr. 307 din 2006. Totodata acest comunicat are rolul de a informa participantii la evenimentul respectiv asupra situatiei de fapt!
  • Obligația instituției noastre este să aplice sancțiunile care se impun pentru încălcare cerințelor de securitate la incendiu ce pot pune în pericol siguranța cetățenilor.
  • De asemenea, întrucât misiunea instituției noastre este de menținerea a climatului de securitate pentru cetățeni, la locația în discuție vor fi alocate dispozitive de ordine publică și de situații de urgență adaptate la specificul evenimentului”, se mai arată în comunicatul ISU.

În data de 02.06.2021, Societatea ALGORITHM CONSTRUCTII S3 S.R.L. a depus la ISU B-IF documentația tehnică pentru obținerea avizului de securitate la incendiu pentru Hala Laminor.

Ca urmare a analizării acestei solicitări, în data de 29.09.2021, ISU B-IF a emis avizul de securitate la incendiu.

  • „Conform prevederilor Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, avizul de securitate la incendiu trebuie solicitat si obținut înainte de începerea lucrărilor de constructii și/sau schimbarea destinatiei unei cladiri. Obligația solicitarii revine exclusiv investitorului/beneficiarului construcției.
  • Deținătorul avizului are, de asemenea, obligația să solicite autorizația de securitate la incendiu după efectuarea recepției la terminarea lucrărilor sau înainte de punerea în funcțiune a construcțiilor sau amenajărilor pentru care s-a obținut avizul.
  • Facem precizarea că ISU BIF nu a primit, până la acest moment, nicio cerere pentru eliberarea autorizației de securitate la incendiu”, a mai transmis ISU București-Ilfov.

ISU a transmis de vineri că activitatea în Hala Laminor se desfășoară cu nerespectarea prevederilor legale

Într-o adresă trimisă vineri organizatorului evenimentului, reprezentanții instituției spun că, din punctul lor de vedere, activitatea în Hala Laminor se desfășoară cu nerespectarea prevederilor legale. Într-un răspuns transmis joi, la solicitarea HotNews.ro, reprezentanții instituției afirmau că Hala Laminor nu are autorizație de securitate la incendiu, dar că „este asigurată securitatea cetățeanului” în zona în care se defășoară Târgul de Crăciun și se va desfășura petrecerea de Revelion.

  • „Având în vedere desfăşurarea evenimentului TAKES NOTES-NYE 2024, în data de 31.12.2023, în cadrul „Hala Laminor” din Bd. Basarabia nr. 256, sector 3, Bucureşti, vă comunicăm faptul că, Hala Laminor nu detine autorizație de securitate la incendiu.
  • Punerea în funcțiune a construcțiilor exsistente la care s-au executat lucrări de modificare şi/sau schimbarea destinației, se face numai după obținerea autorizaţiei de securitate la incendiu, conform art. 30^1 alin. (1) din Legea nr. 307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
  • În conformitate cu prevederile art. 5 şi art. 6 din acelaşi act normativ, persoanele fizice şi juridice răspund, potrivit legii, de stabilirea şi aplicarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, fiind obligate să respecte reglementările tehnice şi dispozițiile de apărare împotriva incendiilor precum şi să nu primejduiască prin deciziile şi faptele lor viata, bunurile şi mediul.
  • Totodată vă aducem la cunoştinţă că prevederile art. 57^1 alin. (2) din acelaşi act normative, stipulează faptul că până la obținerea autorizației de securitate la incendiu răspunderea exclusivă în ceea ce priveşte funcționarea construcțiilor şi amenajărilor din punctul de vedere al asigurării cerinței de securitate la incendiu, revine beneficiarilor investiţiilor.
  • De asemenea, conform art. 14, lit. e) din Legea 307/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, primarul asigură controlul respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor la construcţiile şi instalațiile tehnologice aparţinând domeniului public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale, precum şi la instituțiile publice.
  • În concluzie, din perspectiva instituției noastre, activitatea în Hala Laminor se desfăşoară cu nerespectarea prevederilor legale”, a transmis ISU București-Ilfov organizatorului evenimentului, într-un document obținut de HotNews.ro.

Am revenit la ISU București pentru clarificări, întrebând dacă totuși petrecerea de Revelion se poate organiza acolo.

Reprezentanții ISU au confirmat că au trimis documentul către Primăria Sectorului 3:

  • Vă informăm faptul că ISU B-IF a transmis în cursul zilei de astăzi, 29.12.2023, o notificare către Primăria Sector 3, care este beneficiarul investiției „Hala Laminor”, din care rezultă, fără echivoc, faptul că activitatea în locația mai sus menționată se desfășoară cu nerespectarea prevederilor legale”.

Rugați să clarifice răspunsul transmis anterior, reprezentanții ISU București-Ilfov spun că tot timpul au susținut că hala nu are autorizație de securitate la incendiu, dar că legea permite funcționarea până la obținerea autorizației, pe responsabilitatea beneficiarului, deși clădirea nu poate fi pusă în funcțiune fără autorizație.

  • „Punerea în funcțiune a construcțiilor existente la care s-au executat lucrări de modificare și/sau schimbarea destinației, se face numai după obținerea autorizației de securitate la incendiu, conform art. 30^1 alin. (1) din Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
  • În conformitate cu prevederile art. 5 și art. 6 din același act normativ, persoanele fizice și juridice răspund, potrivit legii, destabilirea și aplicarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, precum și să nu primejduiasca prin deciziile și faptele lor viață, bunurile și mediul.
  • Totodată, va aducem la cunoștință că prevederile art. 57^1 alin (2) din același act normativ stipulează faptul că până la obținerea autorizației de securitate la incendiu răspunderea exclusivă în ceea ce privește funcționarea construcțiilor și amenajărilor din punctul de vedere alasigurarii cerinței de securitate la incendiu, revine beneficiarilor investiției.
  • De asemenea, conform art. 14, lit. e) din Legea 307/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, primarul „asigura controlul respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor la construcțiile și instalațiile tehnologice aparținând domeniului public și privat al unității administrativ-teritoriale, precum și la instituțiile publice”, a transmis ISU București Ilfov la solicitarea HotNews.ro.

Inițial, ISU spunea că „este asigurată securitatea cetățeanului”

Într-un răspuns transmis joi, la solicitarea HotNews.ro, reprezentanții instituției au scris că Hala Laminor nu are autorizație de securitate la incendiu, dar este asigurată securitatea cetățeanului în zona în care se defășoară Târgul de Crăciun și se va desfășura petrecerea de Revelion.

  • „Primăria Sectorului 3 a preluat Hala Laminor în anul 2014 şi a început, trei ani mai târziu, procesul de restaurare, consolidare, amenajare interioară și exterioară a halei. În cadrul acestui proces de restaurare s-a urmărit conformarea construcției la cerințele actuale ale normelor/ normativelor pe linia securității la incendiu.
  • În procesul de avizare a lucrărilor, ISU a urmărit conformarea construcției și asigurarea cerinței fundamentale securitate la incendiu, asigurarea unui climat de siguranță al cetățeanului prin reducerea riscului de incendiu, dimensionarea căilor de evacuare, implementarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor.
  • La momentul actual Hala Laminor (implicit evenimentele care se desfăşoară în interior) funcționează fără autorizație de securitate la incendiu dar, în zona în care se desfăşoară evenimentele, este asigurată securitatea cetățeanului pe linia apărării împotriva incendiilor, hala fiind dotată şi echipată cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor, instalații de detectare, semnalizare şi avertizare incendiu, instalații automate de stingere a incendiilor, sisteme de desfumare, hidranti interiori şi exteriori)”, se arată în răspunsul transmis de ISU București-Ilfov la solicitarea HotNews.ro.

Reprezentanții ISU spun că emiterea autorizației de securitate la incendiu este condiționată de finalizarea lucrărilor din interirul halei. Târgul se desfășoară în jumătate de hală, în cealată jumătate desfășurându-se lucrări de amenajare interioară, pentru ca Primăria Sectorului 3 să se mute acolo.

  • „Cu toate că zona destinată evenimentelor este dotată şi echipată cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor, emiterea autorizației de securitate la incendiu este condiționată de implementarea măsurilor pentru întreaga construcție.
  • În acest sens, de comun acord cu administratorul halei (Primăria sector 3), partea de construcție neconformă va rămâne neutilizată în perioada desfăşurării evenimentelor”, se mai arată în răspuns.

În lipsa autorizației, pe perioada desfășurării Târgului de Crăciun și a Revelionului, trebuie organizat un punct de lucru temporar al pompierilor, în proximitate:

  • „Pe perioada desfăşurării evenimentelor cu aglomerări de persoane, în baza unei informări prealabile a organizatorului, pentru gestionarea unei situații potențial generatoare de situație de urgență se va realiza un punct de lucru temporar în proximitatea obiectivului, punct de lucru încadrat cu tehnică şi personal operativ”.

Am întrebat și la administratorul Halei, la firma Algorithm Construcții S3, ce măsuri pentru securitate la incendiu au fost luate și dacă sistemele sunt funcționale.

  • „Vă informam că sistemele de stingere sunt funcționale în zona ce are ca destinație Târgul de Crăciun si Revelion (respectiv sprinklere sub presiune, hidranți sub presiune, sistem de detecție, stingătoare în fiecare căsuță).
  • Avem uși cu mânere antipanică pentru evacuare de urgență, culoare de fugă, în parcarea subterană care de asemenea este dotată cu sisteme de avertizare şi stingere a incendiilor.
  • Pe lângă toate acestea, avem autospeciale de pompieri cu echipaj pregătit de intervenție pe toată durata evenimentului, ambulanță, echipaje de la jandarmerie, poliție locală, pază privată, dar și monitorizare fizică şi video 24 din 24h şi suntem într-o comunicare permanentă cu ISU”, susține administratorul în răspunsul transmis la solicitarea HotNews.ro.

„Laminor Revelion Wonderland” pe 31 decembrie

În 14 decembrie, Primăria Sectorului 3 a comunicat pe site-ul instituției că va organiza o petrecere de Revelion pe 31 decembrie, în hala Laminor, unde a fost organizat și târgul de Crăciun:

  • „La trecerea în noul an, bucureștenilor li se pregătește încă un eveniment dintre cele care poartă marca „Laminor Wonderland”. Pe 31 decembrie, de la ora 20.00, sunt invitați să se distreze pe cinste în noaptea dintre ani la cea mai frumoasă petrecere indoor a comunității Sectorului 3, „Laminor Revelion Wonderland”.
  • Petrecerea dintre ani va fi găzduită de generoasa hală Laminor, recent propulsată de târgul de sărbători organizat aici, în topul celor mai vizitate locuri din țară”.

Pentru Revelionul de la Hala Laminor, o persoană trebuie să plătească 200 de lei și este gratuit pentru copii mai mici de 7 ani.

Vor cânta Voltaj și Yolo Band. „Meniul este conceput de un chef recunoscut la nivel național și testat de organizatorii evenimentului, așa cum se cade pentru o gazdă atentă la preferințele oaspeților. Aranjamentul spațiului festiv cuprinde mese rotunde de câte zece persoane”, mai spune Primăria Sector 3.

Compania care administrează Hala Lamino, amendată

Algorithm Construcții S3, firma care o administrează Hala Laminor, a fost amendată cu 60.000 de lei luna trecută pentru că incinta nu are autorizație de securitate la incendiu și nici instalații de alarmare sau stingere a focului funcționale, relata Europa Liberă pe 6 decembrie.

Neregulile de la Hala Laminor din București (sectorul 3) au fost descoperite de pompierii de la ISU București, la un control, pe 29 noiembrie.

„Evenimentele sunt organizate de către societăți comerciale diferite, care încheie contracte cu Primăria Sectorului 3, întrucât evenimentele temporare în spații închise nu se pot autoriza ca evenimente în sine, ci trebuie autorizată întreaga construcție, organizatorul evenimentului este sancționat pentru funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu”, a explicat ISU București-Ilfov pentru Europa Liberă la începutul lunii decembrie.

Viceprimarul Sectorului 3 Lucian Judele (USR) a declarat miercuri că Revelionul se va desfăşura în Hala Laminor fără autorizaţie de securitate la incendiu și a cerut autorităților să intervină „de urgență” pentru a siguranța participanţilor la acest eveniment.

„Este profund îngrijorător că acest eveniment se desfăşoară fără autorizaţie de securitate la incendiu şi în absenţa sistemelor esenţiale de semnalizare şi alarmare în caz de incendiu. Suntem în faţa unui risc major, iar siguranţa tuturor celor implicaţi ar trebui sa fie prioritate”, a declarat Lucian Judele, conform unui comunicat USR Bucureşti, citat de Agerpres.

Viceprimarul a declarat că o astfel de situaţie reprezintă „o încălcare flagrantă” a normelor de siguranţă şi a amintit de tragediile din Clubul Colectiv sau cea petrecută la Ferma Dacilor.

„Fac un apel către autorităţi pentru a interveni de urgenţă şi a lua măsuri imediate în vederea asigurării securităţii participanţilor la acest eveniment. Este crucial să acţionăm rapid şi eficient pentru a evita repetarea unor tragedii regretabile. Solicităm intervenţia imediată a ISU pentru implementarea măsurilor urgente de securitate şi verificarea conformităţii legale a evenimentului de la Hala Laminor. Siguranţa oamenilor este o prioritate crucială şi trebuie garantată fără compromisuri”, a adăugat Judele.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro