Italia preia modelul franco-german și vrea să introducă serviciul militar voluntar
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a propus joi reintroducerea serviciului militar voluntar în Italia – la 20 de ani de la abolirea serviciului militar obligatoriu – în faţa unor potenţiale noi ameninţări externe cum este Rusia, relatează ANSA, preluată de Agerpres.
Crosetto, aflat în vizită de lucru la Paris, a precizat că va prezenta un proiect de lege în acest sens cabinetului şi parlamentului.
„Reintroducerea unui serviciu militar în Italia, ca în Franţa şi Germania – dacă Parlamentul decide acest lucru, da. Intenţionez să propun, mai întâi Consiliului de miniştri şi apoi parlamentului, un proiect de lege spre dezbatere care va garanta apărarea ţării în următorii ani şi care nu se va referi doar la numărul de soldaţi, ci şi la organizare şi reguli”, a declarat el pentru postul TG3.
Ministrul a explicat că este vorba de un sistem care, în anumite privinţe, nu ar fi foarte diferit de cel german, fiind pe bază de voluntariat. El a insistat că propunerea de reintroducere a serviciului militar în Italia, care va fi cuprinsă într-un proiect de lege, are în vedere un sistem voluntar, ca în Franţa şi Germania, şi nu un serviciu obligatoriu.
Armatele Europei vor deveni mai mari
Guvernul Germaniei a adoptat pe 27 august un proiect de lege care introduce un serviciu militar voluntar, cea mai nouă măsură dorită de cabinetul de la Berlin pentru a consolida apărarea națională a țării în contextul îngrijorărilor legate de amenințarea reprezentată de Rusia. Textul deschide totodată calea pentru o posibilă reintroducere a înrolării obligatorii, transmite agenția Reuters.
Ministerul german al Apărării speră că schema voluntară, cu o durată de șase luni, va ajuta la dublarea numărului de rezerviști instruiți, de la nivelul actual de aproximativ 100.000, și că o parte dintre voluntari își vor continua cariera în serviciul activ.
Franța a adoptat o măsură similară, iar președintele Macron a anunțat chiar joi programul prin care armata franceză intenționează să-și crească efectivele. La aproape trei decenii după ce Franța a renunțat la serviciul militar obligatoriu, șeful statului a prezentat noul program în timpul unei vizite la o brigadă de infanterie staționată în sud-estul Franței.
Macron a spus că programul voluntar va fi deschis tinerilor de 18 și 19 ani, care vor fi remunerați, și va dura 10 luni. Acesta va costa 2 miliarde de euro, sumă pe care el a numit-o „un efort semnificativ și necesar”.
Aproximativ 80% dintre voluntari vor avea vârsta de 18 și 19 ani, iar restul vor fi candidați cu vârsta de până la 25 de ani care au competențe specifice, cum ar fi inginerii.
