Italia: Profesor universitar talharit de un grup de romani, in coma ireversibila – presa
Un academician italian in varsta de 81 de ani este in coma ireversibila, dupa ce a fost agresat de un grup de romani in locuinta sa din Belcolle, la nord de Roma, informeaza site-ul de stiri ViterboNews24.it, citat de Mediafax. Presa italiana a relatat anterior ca patru romani au fost arestati in Italia dupa ce au jefuit casa unui profesor universitar pensionar, pe care l-au batut cu o bara de fier, marti noaptea.
In urma agresiunii, profesorul Ausonio Zuppa a suferit traume faciale si contuzii multiple, fiind internat la sectia de terapie intensiva a spitalului din Belcolle. Conform surselor citate de site-ul ViterboNews24.it, profesorul agresat este in coma ireversibila.
Conform fiului academicianului, Gianluca Zuppa, este posibil ca agresorii sa fi cautat medaliile de aur cu care profesorul a fost distins pentru activitatile sale academice.
Ausonio Zappa, in varsta de 81 de ani, este cea mai recenta victima a unei serii de jafuri violente care au ingrozit Italia in ultimele luni. Profesorul universitar, fondatorul Academiei „Lorenzo da Viterbo” si al Noii Academii de Arte Frumoase din Milano, era singur in casa cand, in jurul orei 2.00, a fost surprins de doi hoti care au patruns in vila. Alti doi complici ii asteptau pe acestia in exteriorul casei. In momentul in care i-a vazut pe cei doi indivizi, profesorul a incercat sa declanseze butonul de alarma conectat la sistemul unei companii private de securitate, dar a fost atacat cu o bara metalica, ramanand intins pe podea intr-o balta de sange.
Potrivit editiei electronice a cotidianului Il Tempo, suspectii sunt patru romani, cu varste de 19, 20, 22 si respectiv 25 de ani. Ei au fost retinuti la scurt timp de carabinieri si sunt acuzati de jaf in forma agravata, rapire si tentativa de omucidere.