Sari direct la conținut

Italia propune castrarea chimică drept metodă împotriva violatorilor și pedofililor

HotNews.ro
Giorgia Meloni, Foto: Tiziana FABI / AFP / Profimedia
Giorgia Meloni, Foto: Tiziana FABI / AFP / Profimedia

Deputații italieni au aprobat joi înființarea unui comitet care va putea propune legi privind tratarea abuzatorilor sexuali cu medicamente care blochează androgenii, conform Politico

Camera Deputaților din Italia a adoptat o moțiune care prevede că tratamentul ar trebui să fie consensual, reversibil și să aibă ca scop reducerea riscului de recidivă al abuzatorilor sexuali. Guvernul va trebui să propună o componență a comitetului.

Guvernul de dreapta al prim-ministrei Giorgia Meloni încearcă să adopte o poziție dură în privința legii libertății sexuale. De la preluarea puterii în 2022, Guvernul său a introdus legi în care sunt recunoscute zeci de noi infracțiuni sexuale, scrie publicația americană.

Securitatea, „prioritară” pentru Meloni

Giorgia Meloni a condus eforturile de reabilitare a orașului Caivano, de la marginea Napoli. Orașul a devenit un simbol al criminalității după ce două copile, care erau verișoare, au fost violate de un grup de bărbați. Prim-ministra a declarat la începutul acestei luni că securitatea este „prioritatea” sa pentru următoarele luni.  

Partidul Liga, parte a coaliției guvernamentale, care a făcut din castrarea chimică pentru pedofili și violatori o componentă a campaniei sale politice, a propus această moțiune. Conform propunerilor Ligii, infractorii sexuali condamnați ar putea primi o sentință suspendată în schimbul efectuării tratamentului de blocare hormonală.

Liderul Ligii, Matteo Salvini, și-a arătat entuziasmul pentru propunere. „Victorie pentru Ligă! Un alt pas important pentru lupta noastră istorică pentru justiție și bun simț: toleranță zero pentru violatori și pedofili”.

https://twitter.com/matteosalvinimi/status/1836362856024899793

Opoziția consideră măsura „o încălcare a umanității”

Mai multe grupuri politice au numit propunerile „extremiste” și „o încălcare a umanității și justiției”.  

Deputata Simona Bonafè, membră a Partidului Democrat, a declarat că propunerea Ligii este „neconstituțională. Ea subminează fundamentul sistemului nostru juridic, care a renunțat de secole la folosirea pedepsei corporale”.

Alianța Verde a criticat „vocația fără sfârșit a Ligii pentru represiune”.  

Castrarea chimică constă în administrarea unor medicamente care opresc eliberarea hormonilor ce stimulează testiculele să producă testosteron. Este o metodă folosită în Rusia, Polonia și în unele state americane pentru anumite infracțiuni sexuale. 

Totuși, există îndoieli cu privire la eficacitatea sa în prevenirea recidivei, iar experții spun că poate avea efecte secundare fizice și psihologice. Grupuri feministe, citate de Politico, au avertizat că motivele din spatele infracțiunilor sexuale, precum violul, nu sunt dorințele sexuale incontrolabile, ci factorii culturali.

Actualul ministru italian al justiției, Carlo Nordio, s-a opus unor propuneri similare în 2019, înainte de a intra în Guvern, declarând că acestea reprezintă „o întoarcere la Evul Mediu.”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro