Sari direct la conținut

Iubitul Arynei Sabalenka, Konstantin Koltsov, a murit la vârsta de 42 de ani

HotNews.ro
Konstantin Koltsov, Foto: Kamaryt Michal / ČTK / Profimedia
Konstantin Koltsov, Foto: Kamaryt Michal / ČTK / Profimedia

Belarusul Konstantin Koltsov, fost jucător profesionist de hochei pe gheață și iubit al jucătoarei de tenis Aryna Sabalenka, a murit la vârsta de 42 de ani, a anunțat marți clubul rus Salavat Yulaev într-un comunicat, potrivit Reuters.

>> Cauza morții iubitului Arynei Sabalenka, conform presei din Belarus

>> Tragediile din viața Arynei Sabalenka: Tatăl și iubitul, foști hocheiști, morți la aproape aceeași vârstă

Atacantul Koltsov a jucat pentru echipa națională a Belarusului la Jocurile Olimpice din 2002 și 2010 și a evoluat parțial timp de trei sezoane la Pittsburgh Penguins din Liga Națională de Hochei, între 2002 și 2006.

„Vă informăm cu profundă tristețe că antrenorul echipei Salavat Yulaev, Konstantin Koltsov, a decedat”, a transmis clubul cu sediul în orașul rus Ufa, în comunicat.

„A fost o persoană puternică și veselă, a fost iubit și respectat de jucători, colegi și fani. Konstantin Evgenievici a intrat pentru totdeauna în istoria clubului nostru. Odihnească-se în pace”, a adăugat clubul.

Renumit pentru viteza sa pe gheață, Koltsov a câștigat titlul în Superliga rusă cu Salavat Yulaev în 2008 și, recent, s-a întors la club ca antrenor secund.

Legătura dintre Sabalenka și Koltsov a devenit publică pentru prima dată în iunie 2021, potrivit revistei People, iar numărul doi mondial a postat frecvent fotografii cu ei împreună pe contul ei de Instagram.

>> VIDEO Povestea de iubire dintre Aryna Sabalenka și Konstantin Koltsov – „Soarta m-a adus lângă cea mai frumoasă, blândă și înțeleaptă fată”

„Te iubesc @koltsov2021″, a scris ea într-o postare cu emoticoane în formă de inimă și alte emoticoane.

„La mulți ani, dragostea mea. Ești cea mai dragă persoană, cel mai bun prieten al meu și cel mai puternic sprijin al meu. Pacea să fie cu tine, putere, răbdare și sănătate. Sper că vom avea tot ce am plănuit Te iubesc”, scria Sabalenka pe Instagram.

Koltsov a aplaudat-o pe Sabalenka după ce belarusa a câștigat al doilea titlu consecutiv la Australian Open în ianuarie.

Sabalenka a pierdut săptămâna trecută în optimi la Indian Wells și urmează să joace vineri primul meci la Miami Open. Ea ar putea juca în turul doi la Miami cu Simona Halep, dacă românca trece de Paula Badosa.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro