Iuscenko vine in Romania sa rezolve conflictele inghetate
Seful adjunct al secretariatului presedintiei Ucrainei, Aleksandr Cialii, a anuntat, in legatura cu vizita pe care presedintele Viktor Iuscenko o intreprinde la Bucuresti, ca in cadrul intrevederilor planificate vor fi analizate chestiuni privind colaborarea bilaterale, cu accent pe cooperarea interregionala si transfrontaliera, relatiile economice si comerciale, energie.
Cialii a aratat ca vor fi puse in discutie inclusiv chestiuni care tin de rezolvarea conflictelor regionale inghetate, in special, Transnistria si Kosovo. O atentie sporita, a spus Cialii, va fi acordata securitatii energetice europene.
Printre problemele importante care vor fi ridicate cu prilejul vizitei oficiale in Romania – asigurarea drepturilor si libertatilor minioritatii nationale a ucrainenilor din Romania.
Recent, scrie cotidianul Ukrainskaia pravda, presedintele Ucrainei a initiat semnarea unei declaratii europene „O Europa unita – o memorie unica”.
In contextul acestei initiative, Iuscenko intentioneaza sa inmaneze omologului sau roman lista romanilor care au murit in Ucraina in perioada 1944-1954.
Iuscenko intentioneaza, de asemenea, sa adreseze partii romane rugamintea de a adera la procesul de recunoastere de catre comunitatea internationala a Marii foamete din 1932-1933 drept un act de genocid asupra poporului ucrainean.