Skip to content

Jandarmii au dat amenzi pe plaja din Eforie, unde turiștii au intrat în apă în ciuda steagului roșu. „Valurile ajung până la 2 metri”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Jandarmii constănțeni i-au amendat pe doi turiști cu sume de 500 de lei, duminică, pentru că au încălcat interdicția de a intra în mare la Eforie, unde salvamarii spun că steagul roșu a fost arborat încă de dimineață.

Steagul roșu a fost arborat astăzi pe toate plajele din Eforie, însă unii turiști au încălcat interdicția de a intra în mare.

„Deși salvamarii îi avertizează pe turiști asupra riscurilor, există în continuare persoane care aleg să ignore interdicția. În cadrul acțiunii desfășurate astăzi, jandarmii au aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.000 de lei, respectiv câte 500 de lei fiecare, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1136/2007”, a declarat Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Constanța, duminică, pe Facebook.

Instituția a precizat că, în zona plajelor din Eforie, patru jandarmi i-au informat și avertizat pe turiști „cu privire la pericolul la care se expun atunci când ignoră semnalizarea și intră în apă în condiții periculoase”.

„Recomandăm turiștilor să respecte semnificația steagurilor arborate pe plajă și indicațiile salvamarilor. Steagul roșu nu este o simplă recomandare, ci semnalizează un risc real, iar intrarea în apă în aceste condiții vă poate pune viața în pericol. Jandarmii constănțeni vor continua să sprijine salvamarii și să desfășoare acțiuni pentru siguranța turiștilor pe litoral”, a conchis IJJ Constanța.

Ce spun salvamarii

Salvamarii din Eforie Nord le-au mulțumit jandarmilor, care au intervenit în sprijinul lor „pentru a-i convinge pe turiști să iasă din apă și să respecte avertismentele”.

„Încă de dimineață, pe toate plajele din Eforie este arborat steagul roșu. Scăldatul este interzis! În larg, valurile ajung până la 2 metri, iar curenții sunt extrem de puternici. Chiar și pentru înotătorii experimentați, marea poate deveni periculoasă în doar câteva secunde”, au declarat salvamarii, pe Facebook.

Aceștia i-au îndemnat pe turiști să nu își pună viața în pericol.

„Rămâneți pe mal și respectați indicațiile salvamarilor! Nu vă riscați viața pentru câteva minute în apă. Marea poate fi admirată și de pe mal”, au conchis salvamarii din Eforie Nord în mesajul transmis.