Sari direct la conținut

Jens Stoltenberg, vizită-surpriză la Kiev: Voi fi foarte sincer, nu am livrat ce am promis. Lucrurile se vor schimba de acum înainte

HotNews.ro
Jens Stoltenberg la Kiev, Foto: Efrem Lukatsky / AP / Profimedia
Jens Stoltenberg la Kiev, Foto: Efrem Lukatsky / AP / Profimedia

Liderul NATO, Jens Stoltenberg, le-a spus luni ucrainenilor că membrii Alianței nu și-au respectat promisiunile de ajutor militar din ultimele luni, dar a adăugat că fluxul de arme și muniții va crește de acum înainte, transmite Reuters.

Într-o vizită neanunțată în Ucraina, secretarul general al alianței militare transatlantice a purtat discuții cu președintele Volodimir Zelenski și se va adresa parlamentului ucrainean, Rada.

Vizita sa – a treia de la invazia pe scară largă a rușilor începută în februaire 2022 – are loc într-un moment dificil pe câmpul de luptă pentru Ucraina. După o contraofensivă ucraineană eșuată anul trecut, forțele rusești au preluat inițiativa – cel puțin parțial din cauza lipsei de arme și muniții livrate de partenerii occidentali către Kiev.

Stoltenberg: „Voi fi foarte sincer, nu am livrat ce am promis”

„Voi fi, de asemenea, foarte sincer cu președintele Zelenski și, de asemenea, cu Rada, că aliații NATO nu au livrat ceea ce am promis în ultimele luni”, a declarat Stoltenberg în trenul care îl ducea luni la Kiev.

„Statele Unite au stat șase luni pentru a conveni asupra unui pachet, iar aliații europeni nu au livrat muniția pe care am promis-o. Dar acum sunt încrezător că lucrurile se vor schimba”, a spus el.

Stoltenberg a menționat că Statele Unite a aprobat recent un pachet de ajutor pentru Ucraina în valoare de peste 60 de miliarde de dolari, dar și anunțul făcut săptămâna trecută de premierul britanic Rishi Sunak privind un angajament „record” față de Kiev.

De asemenea, el a menționat că Germania a acceptat să furnizeze Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot, iar Olanda și-a sporit ajutorul pentru Kiev. El a spus că se așteaptă la alte „noi angajamente care vor urma”.

„Nu este prea târziu pentru ca Ucraina să învingă”

„Acest lucru va face diferența – așa cum lipsa de sprijin a făcut diferența”, a spus el, făcând aluzie la eșecurile ucrainene pe câmpul de luptă.

El a spus că rușii au plătit „un preț mare pentru câștiguri teritoriale marginale” și că Ucraina încă mai poate schimba situația.

„Nu este prea târziu pentru ca Ucraina să învingă. Dar de aceea este atât de urgent ca aliații NATO să facă acum ceea ce am promis și să transformăm aceste angajamente în livrări reale de arme și muniții și sunt încrezător că acest lucru se va întâmpla acum.”

La rândul său, Zelenski a spus că au fost făcute progrese în ce privește livrarea de rachete pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, dar încă se lucrează la problema sistemelor de lansare.

El a declarat că Rusia încearcă să profite de durata livrărilor de armament către Ucraina, adăugând că situația de pe câmpul de luptă depinde direct de viteza de furnizare de muniție.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro