Jensen Huang, CEO-ul Nvidia, a fost vizat de un complot de spionaj chinezesc
O femeie de afaceri chineză, care avea o relație strânsă cu Jensen Huang, transmitea informații secrete către Beijing. Președintele american Donald Trump a fost informat, dar nu a întreprins nicio acțiune, potrivit unei ample investigații a The New York Times.
Agențiile americane de spionaj au identificat-o pe Alice Huang, sau Huang Le, un director de top la Megaspeed, o companie de centre de date cu sediul în Singapore, ca fiind un agent al serviciilor secrete chineze, care transmitea informații către Beijing.
Ea se afla sub supraveghere pentru că ar fi putut direcționa către China cipuri avansate de inteligență artificială produse de Nvidia. Supravegherea lui Alice Huang a dezvăluit că ea dezvoltase o relație strânsă cu Jensen Huang, directorul executiv al Nvidia.
Cum a început supravegherea
Spre finalul anului 2024, Guvernul SUA a început o anchetă asupra companiei Megaspeed, după ce un oficial al Departamentului Comerțului a vizitat centrul de date al acesteia din Malaezia și a considerat locația suspectă.
S-a descoperit că echipamentele Nvidia se aflau încă în cutii, ceea ce sugera că erau transportate în sau dinspre acea locație, în loc să fie instalate acolo.
În 2025, autoritățile din Singapore au audiat-o pe Huang, dar ulterior au lăsat-o să plece. Ancheta Departamentului Comerțului privind Megaspeed a fost preluată anul acesta de Departamentul de Justiție. Autoritățile americane au pus apoi sub supraveghere Megaspeed și pe Alice Huang.
De ani de zile, Washingtonul depune eforturi pentru a împiedica China să obțină tehnologia necesară pentru a egala sau depăși Statele Unite în cursa pentru supremația în domeniul inteligenței artificiale.
Iar faptul că Beijingul primea rapoarte de la o persoană cu acces direct la Huang, una dintre cele mai puternice figuri ale revoluției în AI, precum și un aliat influent al președintelui Trump, a declanșat alarma la Casa Albă, scrie New York Times.
Reacția Nvidia
Huang nu a fost avertizat în prealabil că este vizat de serviciile de informații străine, potrivit surselor New York Times.
Nvidia a declarat că firma la care lucra Huang, Megaspeed, era ca orice alt client regional și că, anterior, investigase și infirmase acuzațiile conform cărora compania din Singapore a introdus ilegal cipuri în China.
„Interacțiunile lui Jensen cu doamna Huang nu sunt neobișnuite sau neașteptate. Întâlnirile cu clienții fac parte din atribuțiile unui director general. Jensen discută cu mii de directori ai clienților în fiecare an”, a declarat John Rizzo, purtător de cuvânt al Nvidia, pentru NYT.
Nvidia este „încrezătoare că, dacă guvernul SUA ar considera că o anumită persoană reprezintă o amenințare pentru industria americană, ne-ar informa în acest sens”, a continuat Rizzo.
Clienții precum Megaspeed, a adăugat el, „primesc informații comerciale obișnuite – nu secrete comerciale sensibile ale Nvidia – și absolut nicio informație relevantă pentru securitatea națională”.
La rândul ei, Megaspeed a afirmat că „conducerea actuală” a companiei tratează problema „cu maximă seriozitate și este hotărâtă să afle adevărul din spatele acestor acuzații”.
Trump știa
Donald Trump a fost informat cu privire la concluziile serviciilor de informații în urmă cu un an, concluzii care nu au fost făcute publice până atunci.
Trump a ales însă să nu ia nicio măsură în baza acestor informații, temându-se să nu fie afectate vânzările de cipuri ale companiei Nvidia, care contribuie la stimularea economiei și a pieței bursiere, precum și să complice și mai mult relațiile comerciale cu China, potrivit New York Times.