Joaca de-a unirea

În ultimii ani, președintele Traian Băsescu a folosit prilejul școlilor de vară destinate ro­mânilor din afara granițelor pentru decla­ra­ții privind Republica Moldova. Anul acesta n-a fost o excepție. Totuși, președintele n-a spus lucruri noi. El a repetat declarații mai vechi, a nuanțat alte afirmații ale domniei sa­le. Chiar și așa, ultimele declarații ale d-lui Băsescu vin după vizita la Chișinău, du­pă alte interviuri comentate, la rândul lor, în fel și chip.

Avalanșa de declarații i-a făcut pe mulți co­mentatori de la București și Chișinău să vor­bească despre contururile unui mare pro­iect unionist, al cărui fir roșu ar trece prin viitoarea cetățenie moldovenească a d-lui Bă^­sescu și prin aducerea în fruntea proas­pă­tului partid proprezidențial a unui tânăr po­litician care s-a născut în Ucraina sovietică, sudul Basarabiei istorice. Până și unii di­plo­mați străini acreditați în cele două capitale au început să se întrebe serios despre exis­tența unui astfel de plan. Interesul acestora ar trebui să pună pe gânduri atât România, cât și Republica Moldova.

Cu o agendă internațională atât de încăr­cată, plină de evenimente dramatice care se produc în diverse colțuri ale lumii, cu o cri­ză economică prelungită care generează ten­siuni sociale, unele cancelarii ar putea să nu mai aibă timp și energie pentru nuanțe, expediate de regulă în subsolul depeșelor di­plomatice, și să înțeleagă ad litteram afir­mațiile făcute la București sau Chișinău. Un pretext pentru amânarea sine die a sem­nării documentelor ce vor fi parafate la Vil­nius, cu ocazia summit-ului Parteneriatului Estic, va fi oricând îmbrățișat de un guvern european, depășit de problemele pe care i le pune criza. Și astfel de guverne nu sunt pu­ține. Din memoria instituțională a multor cancelarii n-a dispărut cu totul tema „Ro­mânia, stat cripto-anexionist“.

Practic, aici se confruntă două agende. Cea de politică internă românească și cea euro­peană, a Republicii Moldova. Încă înainte ca Republica Moldova să devină inde­pen­den­tă, evoluțiile politice de la Chișinău au fost utilizate electoral în România. Miza a cres­cut în ultimii ani când, în condițiile scorului strâns de la prezidențiale, orice vot a devenit foarte important. În ciuda tradi­țio­nalei prezențe scăzute la vot, raportat la numărul celor care și-au redobândit cetă­țe­nia română, în Republica Moldova se strâng câteva mii de voturi. Cele mai multe voturi le adună președintele Băsescu. E rezultatul atenției constante acordate de pre­șe­dinte Republicii Moldova. Ur­mă­toa­rele două exerciții electorale, euro­par­lamentare și prezidențiale, vor men­ține treaz interesul Bucureștiului pentru electoratul din stânga Pru­tu­lui. Asta înseamnă că riscul unor scurt­circuite diplomatice, în 2013-2014, ge­ne­rate de diverse declarații elec­to­rale, va rămâne ridicat. Unii vor spu­ne că merită, că orice vot adus este important. În logică electorală in­ter­nă, poate că au dreptate.

Însă interesul național ar trebui să dicteze acum o abordare ceva mai ra­țională. Dar care-i interesul național? Dacă pentru unii interesul național este ca Republica Moldova să fie in­tegrată în spațiul occidental cât mai repede, pentru alții interesul național este ca Republica Moldova să se uneas­că cu România. Însă un context favorabil unirii poate apărea doar în condițiile unei crize majore la Chi­șinău, care să nu poată fi rezolvată decât prin renunțarea de către elita politică moldovenească la statalitate, cum s-a întâmplat în primăvara 1918. Ceea ce este puțin probabil să se întâmple în viitorul previzibil.

Orice analiză în cheie realistă pleacă de la axioma că interesul național es­te ca România să aibă un vecin pros­per, stabil, predictibil la granița sa es­tică. Iar acest proiect e pe cale de a se realiza. Este șansa istorică a Chi­și­năului se a se apropia decisiv de Oc­cident prin parafarea și semnarea cât mai curând a unor acorduri cu UE. Eli­ta politică de la Chișinău, care mul­tă vreme a manevrat între Est și Vest, obținând dividente și dintr-o parte, și din alta, pare decisă să mear­gă spre Bruxelles. Este o ocazie is­to­rică, pe care, însă, Republica Mol­do­va o poate rata. Contextul este favo­rabil grație faptului că vecinul estic, Ucraina, se apropie atent, dar ferm, de UE. Bascularea spre Vest a Re­pu­blicii Moldova, înainte de a fi un act de voință politică la Chișinău, va fi un fapt de geografie politică, cum a fost și la 1918, când independența vre­melnică a Ucrainei, combinată cu amenințarea haosului bolșevic, au împins Basarabia spre Occident.

În acest context tensionat, fluturarea proiectului unionist din rațiuni elec­torale interne pune sub semnul în­trebării soliditatea angajamentului Ro­mâniei de susținător al apropierii Republicii Moldova de UE. Re­pre­zen­tanți ai clasei politice de la București trebuie să iasă din ambiguitatea în care se află: pentru uz intern, mesaj unionist, pentru extern, pentru par­tenerii din UE și NATO – susținerea integrării europene, pentru urechile moldovenilor – mesaj în funcție de interlocutor.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro