Joe Biden: „Cred că îl pot învinge din nou pe Donald Trump” / Ce spune despre îngrijorările legate de vârsta sa
Preşedintele american Joi Biden a declarat marţi într-un amplu interviu la CNN că crede că îl va putea învinge din nou pe fostul președinte republican Donald Trump în cazul în care cei doi se vor confrunta din nou la alegerile prezidențiale din 2024, relatează Barrons și News.ro.
Biden a afirmat însă că va lua o decizie cu privire la o eventuală candidatură la scrutinul prezidențial ce va avea loc peste doi ani după alegerile parțiale („midterm”) pentru Congresul american ce urmează să aibă loc luna viitoare.
„Cred că îl pot învinge din nou pe Donald Trump”, a declarat Biden, subliniind că încă nu a luat o decizie finală cu privire la o candidatură pentru un nou mandat la Casa Albă.
Întrebat despre vârsta sa, cel mai în vârstă preşedinte ales vreodată în Statele Unite, care va împlini anul acesta 80 de ani, s-a apărat:
„Cred că pot face treaba asta. Numiţi-mi un singur preşedinte din istoria recentă care să fi făcut atât de mult cât am făcut eu în primii doi ani”.
O nouă confruntare Biden-Trump pentru președinția SUA?
Joe Biden, care în timpul campaniei electorale din 2019 a spus constant că va fi un președinte de un singur mandat pentru a ameliora îngrijorările legate de vârsta sa, și-a schimbat poziția în ultimul an după ce dezastrul retragerii haotice din Afganistan și obstacolele puse de congresmenii republicani marilor sale proiecte au amenințat să îi umbrească moștenirea.
Într-un alt interviu acordat în luna septembrie televiziunii americane CBS Biden a părut însă să dea înapoi în privința unei noi candidaturi în contextul în care aceasta nu este privită cu ochi buni nici în interiorul Partidului Democrat din care face parte.
Dar Biden a subliniat în repetate rânduri că este convins că poate câştiga din nou alegerile dacă se va confrunta cu fostul preşedinte republican Donald Trump. Aflat la coada sondajelor înaintea verii, Joe Biden a cunoscut o uşoară revenire în popularitate în ultimele luni.
Donald Trump a anunțat încă din luna iulie a anului trecut că a luat o decizie privind o nouă candidatură pentru Casa Albă după ce a fost învins de Biden la alegerile din noiembrie 2020, fără a preciza însă care este aceasta.
Analiștii politici cred că el urmează să anunțe la rândul său că va candida pentru un nou mandat în cazul unei victorii republicane la alegerile midterm ce vor avea loc la începutul lunii viitoare.