Joe Biden urmează să publice o carte cu momente cruciale din mandatul său. Anunț și despre lupta cu cancerul
Fostul președinte american Joe Biden a anunțat miercuri că va publica o carte de memorii și a declarat că tratamentul împotriva cancerului merge „foarte bine”, potrivit AFP.
În mai 2025, la doar patru luni de la încheierea mandatului, Biden dezvăluia că a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer la prostată, care i s-a răspândit la oase. Fostul lider american a început atunci să facă radioterapie.
„De când am părăsit președinția, o mulțime de oameni mă întreabă, Joe, ce ai mai făcut?”, a declarat fostul președinte, miercuri, într-un mesaj video pe X.
„Am petrecut mult timp alături de familie. Mă confrunt cu un diagnostic de cancer și am primit tratament, și merge foarte bine”, a continuat el.
Cartea de memorii a lui Biden va fi publicată în noiembrie
„Promise me, America”, care va atinge momente cheie din mandatul lui Biden la Casa Albă, inclusiv atacul de la Capitoliu, războiul din Ucraina și retragerea forțelor americane din Afganistan, va fi lansată în 17 noiembrie, potrivit AP.
Astfel, lansarea va avea loc la doar câteva săptămâni după alegerile de la jumătatea mandatului, un moment electoral crucial în lupta pentru controlul Congresului.
Joe Biden a spus că „Promise me, America” va fi o carte despre „provocările cu care ne-am confruntat ca națiune, despre deciziile pe care le-am luat eu și de ce le-am luat”.
Va fi și despre „de ce am ales să candidez pentru un nou mandat și de ce am ales să fac un pas în spate”, a precizat fostul lider democrat.
În ciuda întrebărilor persistente despre starea sa de sănătate, Joe Biden, pe atunci în vârstă de 81 de ani, a decis să candideze pentru un nou mandat în 2024. Democratul avea să revină asupra deciziei după o prestație dezastruoasă în dezbaterea cu Donald Trump, în urma căreia democrații l-au presat să se retragă din cursă.
În cele din urmă, Donald Trump a învins-o pe cea care l-a înlocuit pe Joe Biden, Kamala Harris, la acel moment vicepreședintă a SUA în administrația democrată.
Trump, care a împlinit 80 de ani în iunie, va depăși recordul de vârstă pe care l-a stabilit Joe Biden până își încheie mandatul, în ianuarie 2029.