Johan Kobborg: Vrem sa continuam munca noastra impreuna cu colegii nostri de la Opera Nationala Bucuresti
Johan Kobborg a anuntat intr-o declaratie de presa remisa redactiei, dupa intalnirea cu vicepremierul Vasile Dancu, ca vrea sa continue munca inceputa la Opera Nationala Bucuresti impreuna cu artistii de acolo pentru a aduce prestigiu Romaniei. Acesta spera sa se gaseasca o solutie in acest caz.
„Am fost invitati ieri de vicepremierul Vasile Dancu sa discutam despre situatia de la Opera Nationala Bucuresti si sa gasim solutii. Am avut o intalnire placuta si relaxanta. Dl Dincu a aratat un real interes pentru a afla detalii despre activitatea noastra, abordarea noastra de lucru, precum si despre viziunea noastra artistica. Ne dorim sa se gaseasca o solutie astfel incat sa putem continua ce am inceput si sa dezvoltam, astfel incat Opera Bucuresti sa devina un punct de referinta nu numai la nivel national, cat si la nivel international. Suntem aici pentru publicul, instanta suprema pentru un artist, care ne-a inconjurat cu atat de multa dragoste in ultimii 2 ani si jumatate, iar acest fapt a validat actiunile noastre si ne-a dat confirmarea ca ceea ce facem este corect. Dorim sa aducem in continuare bucurie si fericire spectatorilor nostri din Romania si din afara tarii, care vin sa ne vada si vrem sa continuam munca noastra impreuna cu colegii nostri de la Opera Nationala Bucuresti pentru a aduce prestigiu Romaniei la nivel mondial”, a anuntat Johan Kobborg.