Sari direct la conținut

John Kerry: Subvențiile pentru combustibili fosili, o „definiție a nebuniei”

HotNews.ro
John Kerry, Foto: Cristoph Soeder / AFP / Profimedia Images
John Kerry, Foto: Cristoph Soeder / AFP / Profimedia Images

Trilioane de dolari în subvenții pentru combustibili fosili sunt „însăși definiția nebuniei”, a declarat vineri reprezentantul american John Kerry, la conferința climatică de la Glasgow, potrivit AFP.

Aceste observații făcute în fața tuturor delegațiilor reunite la COP26 vin într-un moment în care ultimul proiect de declarație finală aflat pe masă cere statelor să limiteze finanțarea „ineficientă” a combustibililor fosili.

„Suntem cel mai mare producător de petrol și gaze din lume. Participam la aceste subvenții”, a menționat John Kerry.

„Aceste subvenții trebuie să înceteze”.

În sens mai larg, el a subliniat că riscul legat de încălzirea globală este „existenţial”.

„Pentru mulți dintre voi, nu este existențial în viitor, este existențial acum. Oamenii mor astăzi”, a adăugat el, în timp ce țările în curs de dezvoltare denunță sumele insuficiente destinate să le ajute să facă față impactului schimbărilor climatice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro