Sari direct la conținut

„Joia neagra” in transporturile din Franta. Traficul feroviar este paralizat

HotNews.ro

Franta se confrunta, joi, cu cea mai importanta greva din ultimii 12 ani declansata in sistemul energetic si in transportul in comun. Greva nationala in transportul public ii lasa pe francezii aproape fara niciun tren, autobuz sau metrou. Circula doar unul din zece trenuri.

Inca de la primele ore ale diminetii, traficul pe calea ferata este dat peste cap in toata Franta din cauza grevei declansate impotriva reformei pensiilor salariatiilor cu regim special, impusa de Nicolas Sarkozy, transmit agentiile internationale de presa.

Potrivit „Le Monde”, reforma presupune ca salariatii cu regim special, care depun munci fizice grele, sa cotizeze 40 de ani pentru a avea dreptul la o pensie completa, fata de 37,5 ani in prezent. Aceasta inseamna cresterea varstei de pensionare in cazul celor cu regim special care pana acum puteau renunta la munca la 50 de ani.

Guvernul vrea astfel sa alinieze conditiile de pensionare ale celor cu regim special la cele valabile pentru cei care au avut functii publice sau care au lucrat in sistemul privat.

Cei care folosesc in mod obisnuit transportul in comun sunt nevoiti sa caute alte solutii pentru a ajunge la serviciu. Unii folosesc masina personala, altii inchiriaza biciclete.

Greva a inceput deja miercuri seara in sectorul cailor ferate. Si aeroporturile ar putea fi afectate de greva.

Aceasta este prima confruntare importanta intre sindicate si presedintele francez de la alegerea sa in functie in urma cu cinci luni.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro