Sari direct la conținut

Jornal Economico: Să fie Donald Trump interesat de alegerile pentru Parlamentul European?

HotNews.ro
Jornal Economico: Să fie Donald Trump interesat de alegerile pentru Parlamentul European?

După ce a fost mai mult sau mai puțin disprețuit public de administrația Obama, primul-ministru ungar, Viktor Orbán, l-a vizitat pe actualul președinte american, Donald Trump, la Casa Albă – un eveniment pe care unii observatori îl explică drept o tentativă de ‘amestec’ în afacerile Uniunii Europene, scrie Jornal Economico citat de Rador.

Potrivit acestei teorii, Trump este interesat să manifeste sprijin faţă de președinții europeni și de șefii de guvern europeni ‘prieteni’ ai Statelor Unite – într-o eventuală încercare de a-i slăbi politic pe cei care le sunt ostili, într-un scenariu de apropiere a alegerilor europene.

Orbán, care conduce Ungaria din 1998, a fost, în 2016, unul dintre putţinii șefi de guvern european care să-și manifeste public sprijinul deplin pentru candidatura prezidențială a lui Trump, într-un moment în care practic nici un alt lider european nu-şi imagina, măcar, să trateze cu Trump în calitate de deţinător al celei mai înalte funcţii din federaţia americană.

Lista ‘neprietenilor’ şi a ‘foştilor prieteni’ ai lui Trump din Europa a tot crescut din momentul în care magnatul imobiliar a fost ales – cancelarul Angela Merkel, președintele Emmanuel Macron sau primul-ministru Theresa May figurează pe această amplă listă.

Poziția lui Orbán în Statele Unite a fost întotdeauna destul de controversată – într-atât, încât fostul președinte, George W. Bush, a refuzat să-l invite vreodată la Casa Albă, după declarațiile ciudate ale ungurului despre evenimentele din 11 septembrie 2001.

Orbán a câștigat cu ușurință ultimele trei alegeri și, de-a lungul mandatelor, şi-a declarat dorinţa de a curăţa societatea ungară de socialiști, liberali și globaliști. În mod declarat anti-imigrație, ceea ce îl apropie de Trump, Orbán a fost unul dintre cei mai criticați șefi de guvern de către Uniunea Europeană, având în vedere dorința sa de a se amesteca în independența judiciară ungară și de a arunca țara în sărăcie culturală printr-o serie de legi retrograde și de mult timp interzise în alte zone geografice.

Cu toate acestea, Orbán s-a evidenţiat drept unul dintre cei mai apropiaţi oameni de fostul consilier al lui Trump, Steve Bannon, care a vizitat Europa de nenumărate ori, în încercarea de a reuni dezideratele naționale de extremă-dreapta din diferite țări ale Uniunii într-un proiect comun care să treacă prin Parlamentul European.

Primul-ministru ungar este, în mod repetat, unul dintre politicienii europeni cei mai lăudați de Bannon – împreună cu italianul Matteo Salvini – iar observatorii nu pierd ocazia de a vedea o legătură între aceste laude și faptul că Trump i-a deschis ușile Casei Albe.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro