Sari direct la conținut

Jos basca, domnule Mitrea! Jos masca, domnule Geoana! (de Liviu Avram)

Cotidianul

Mitrea ofera jumatati inocente de adevar ca sa ascunda jumatati grave de minciuna. Geoana ofera minciuni pure, ca sa ascunda purul adevar. Pe cine credem.

Sa fim bine intelesi: episodul de la Ploiesti, cu Miron Mitrea organizind pe Messenger ambuscade la Basescu sub privirile lui Geoana, nu e in sine grav. Adriean Videanu, direct vizat de discutii, nu a gasit de cuviinta decit sa-i bata usor obrazul lui Mitrea in conferinta de presa si atit.

Basescu nici macar nu a vrut sa comenteze, iar liberalii s-au plasat intr-o tacere pe care unii o vad suspecta, iar altii nu. Episodul insa e seducator din alte doua puncte de vedere. In primul rind, merita remarcata initiativa ziaristului care s-a plasat si a minuit camera astfel incit sa surprinda conversatiile electronice ale secretarului general al PSD.

Acum, Mitrea se plinge ca i-a fost violata intimitatea. Daca ar citi ceva sentinte CEDO privind delictele de presa, ar afla ca plinge de pomana. Curtea Europeana judeca in felul urmator: cu cit urci mai sus in ierarhie, cu atit le este permis mai mult ziaristilor sa-si vire nasul in intimitatea ta. Insa meritul esential al acestui episod sta in reactia protagonistilor: Mitrea si Geoana.

Miron Mitrea s-a comportat ca un judoka. Nu a respins atacul doar de dragul faptului ca orice atac trebuie respins. Mai intii, a asteptat o zi – caci e greu de crezut ca rupe total vreodata contactul cu colaboratorii sai, care au fost cautati toata ziua de presa in speranta unei reactii din partea sa. Apoi a examinat esenta dezvaluirilor si le-a evaluat impactul.

Si a gasit acea eroare prin care o anume afirmatie, cea privind apartenenta la Masonerie a lui Basescu, ii era atribuita lui si nu colaboratoarei sale, Andra Ornea. Din acel moment, a putut linistit sa dezvolte contraatacul.

A pus in centrul strategiei sale exact acea eroare si a indus lesne concluzia ca e victima unei manipulari puse la cale de nimeni nu stie cine, dar nici macar nu mai conteaza. Din aceasta perspectiva, el a relativizat restul fragmentelor din conversatii si, mai mult, a inceput sa puna condimente, imposibil de probat, dar la fel de imposibil de contrat.

Citeste articolul integral in Cotidianul

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro