Jos labele de pe Mircea Cartarescu! (de Ioan T. Morar)

Las, pentru astazi, la o parte, „minunata lume a politicii romanesti” pentru a va semnala un caz din cultura noastra cea zbuciumata. Va vorbesc despre ceva care, intr-un fel, ma priveste cumva si pe mine. O mica povestioara, la inceput. Traian Basescu a spus, la un moment dat, in campania electorala, ca nu stie cine e Cartarescu.

La Balul Academiei Catavencu, din 2004, s-a intimplat sa se afle in sala si Traian Basescu, si Mircea Cartarescu. Atunci, la sugestia lui Stefan Agopian, i l-am aratat lui Traian Basescu, de pe scena, pe Mircea Cartarescu, prilej cu care si-au vorbit pentru prima oara.

Mai apoi, volumul „De ce iubim femeile” a devenit, in martie trecut, cadou prezidential pentru angajatele de la Cotroceni si pentru ziaristele acreditate. Volumul cu pricina este o culegere de texte publicata, la inceput, in revista „Elle”. Nu este piesa de rezistenta a lui Cartarescu, dar e o carte cu succes de public, accesibila, fara sa coboare nivelul, placuta, fara sa fie frivola.

A fost, categoric, cea mai bine vinduta carte a unui autor roman in ultimii ani. Recent, Traian Basescu l-a decorat pe Mircea Cartarescu cu Meritul Cultural in rang de Mare Cavaler. Mie mi se pare un gest de normalitate. Un scriitor roman in viata este onorat de seful statului.

Dar asta e o blasfemie pentru mica secta a criticilor de cumetrie. Modelul Eminescu lansat de propaganda ceausista, potrivit caruia scriitorul trebuie sa traiasca in mizerie pentru ca nu-l intelege societatea burgheza, functioneaza si acum in mintea unora. Micul insemn onorific de pe pieptul lui Cartarescu a stirnit si mai mult invidiile si contestarile unora. Onoruri? Recunoastere? Bah!

Cartarescu se declara usor dezamagit de noul lui statut de vedeta mediatica. Si asta pentru ca, paralel, pe masura ce faima sa publica se intareste, o serie de neispraviti, de frustrati, de anonimi il condamna pe scriitor si dau de inteles ca s-ar fi prostituat prin best-sellerul citat mai sus. Invidia a pus tunurile pe autor.

In citeva clasamente, la alcatuirea carora au intrat tot felul de bagatori de seama fara opera, „De ce iubim femeile” a fost plasata pe primul loc la cele mai proaste carti. Si, ca sa fie siguri ca se intelege mesajul, pitecantropii au pus si volumul de versuri al Ioanei Nicolae, sotia poetului, in acelasi clasament.

Critici fara opera, autobagati in seama, pirliti de profesorasi pe la catedre prafuite, simt si ei nevoia sa iasa in fata, sa se remarce, macar o data in viata, si sa spuna cit de prost este volumul lui Cartarescu.

In vremea asta, daca sint chemati sa vorbeasca despre alti pirliti, la lansari cu zece persoane de fata, in general doar familia autorului, sa-i vedeti pe respectivii detractori cartarescieni ce laude stiu sa scoata din tolba, ce genii locale descopera.

Toti autorii lansati de ei, din mica gasca de neintelesi, fac gaura in cer si blocheaza librariile cu maculatura operei lor. Pentru aceste podoabe critice o carte buna e o carte nevinduta. Cu cit esti mai nevindut, cu atit esti mai genial.

Mircea Cartarescu este unul dintre putinii scriitori romani care pot trai din scris, desi functioneaza si ca profesor la Litere. Dar, la o adica, poate trai numai din scrisul sau. Cartile sale se vind bine, sint succese de librarie, este tradus, i se ofera burse in strainatate, e chemat la conferinte si prelegeri.

Scriitorul este un bun manager al carierei sale, isi promoveaza opera cu tact si rabdare. Dar, dincolo de asta, crede in scrisul sau mai mult decit in toate iluziile lumii. Este scriitor pina in ultima celula a sa. Plateste cu virf si indesat pretul singuratatii, al izolarii la masa de scris.

Spre deosebire de cei care il ciupesc pentru a iesi in fata, Mircea Cartarescu este un scriitor cu locul asigurat in Istoria Literaturii Romane, aia adevarata, nu cele scrise sub semnul frustrarii. Si asta da, stirneste invidii, atita neputintele, declanseaza campanii de denigrare.

Mircea, fa-te ca nu-i vezi!