Sari direct la conținut

Jose Carreras canta la Bucuresti acompaniat de Orchestra Nationala Radio si Corul Academic Radio

HotNews.ro
Concert Jose Carreras la Bucuresti, Foto: Afis
Concert Jose Carreras la Bucuresti, Foto: Afis

Celebrul tenor Jose Carreras va concerta la Bucuresti duminică, 15 decembrie, de la ora 20.00, la Pavilionul Central de la Romexpo. Marele artist catalan – a cărui carieră înseamnă peste 40 de ani de activitate şi 60 de roluri – va încânta publicul bucureştean cu un concert de gală de Crăciun fiind acompaniat de Orchestra Nationala Radio si Corul Academic Radio. Alaturi de cântece tradiţionale ca „White Christmas”, „Adeste Fideles”, “Have Yourself a Merry Little Christmas” ş.a., publicul va avea prilejul sa asculte fragmente de operă extrem de îndrăgite, informeaza comunicatul remis Hotnews.ro.

Evenimentul vine ca o urmare a lansării noului album al artistului „25 – Meraviglioso”, eveniment derulat pe 6 decembrie (după ce pe 5 decembrie a avut loc cea de-a 67-a aniversare a tenorului catalan). Materialul discografic face referire la recuperarea sa după suferinţa cauzată de leucemie şi revenirea fulminantă în activitatea muzicală printr-o serie de concerte extraordinare, mai ales cele prezentate alături de Placido Domingo – vechiul său rival care i-a finanţat tratamentele necesare vindecării – şi legendarul Luciano Pavarotti.

Cele două ansambluri Radio România vor evolua sub conducerea muzicală a dirijorului David Gimenez, nimeni altul decât nepotul tenorului José Carreras. Născut în Barcelona, David Gimenez a început studiile muzicale de pian în oraşul natal şi le-a continuat la Viena şi Londra, dedicându-se în final carierei de dirijor. Sub bagheta sa s-au desfăşurat concerte cu peste 200 de orchestre din lume : Filarmonica din Viena, Orchestra Simfonică din Londra, Orchestra Filarmonică din Londra, Orchestra din Paris, Filarmonica din Japonia, Orchestra Simfonică din Chicago. Printre celebrităţile alături de care a dirijat se numără Angela Gheorghiu, Andrea Bocelli, Placido Domingo, Roberto Alagna, Agnes Baltsa, Kiri Te Kanawa, Juan Pons, Bryn Terfel şi desigur, José Carreras – pe care îl însoţeşte constant în turnee.

Ansamblurile Radio Romania au mai cântat alături de celebrul tenor cu prilejul concertului sustinut de acesta in urma cu doi ani dar si impreuna cu tenorul Andrea Bocelli şi invitaţii săi speciali în concertul pe care acesta l-a susţinut la Bucureşti.

Invitată specială a evenimentului este soprana Natalia Ushakova. Absolventă a Conservatorului „Rimski Korsakov” din Sankt Petersburg, soprana s-a perfecţionat printr-un master la München şi apoi prin studii la Studioul asociat Teatrului Scala din Milano, unde a lucrat cu celebra soprană de origine română Virginia Zeani şi cu Leila Gencer. A debutat sub bagheta lui Rostropovici în „Mazeppa” de Ceaikovski, căreia îi urmează „Boema” la Scala din Milano în regia lui Zeffirelli, Liu din „Turadot” la Washington, Desdemona din „Otello” la Stuttgart, „Traviata” la Opera din Viena ş.a.

Organizatorii – Project Events – informează că biletele au preţuri cuprinse între 150 de lei şi 650 de lei şi pot fi achiziţionate din următoarele spaţii: Magazinul BILETOO din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de langa McDonald’s), Sala Palatului, Librăriile Adevărul şi Eminescu, Magazinele Flanco, Muzica, Palatul Naţional al Copiilor, Magazinul Biletfan – staţia de Metrou Unirii 1. Cei ce doresc să comande biletele online o pot face de pe BILETOO.ro , BILET.ro, BLT.ro, BILETE.ro sau MyTicket.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro