Judecata de apoi se amana (de Emil Hurezeanu)

Scena politica, dupa cavalcada calaretilor fara cap impotriva poporului fara capetenie, isi expune acum la buna vedere mortii, ranitii, dezertorii si chiar putinii supravietuitori. In ciuda naturii moarte care abia mai da din copitele, partidele si liderii din tabara infranta se poarta ca si cum ar fi castigat, ca tot s-a intamplat in Piata Constitutiei circuitul de Formula 3.

Liberalii nu se gandesc sa paraseasca guvernarea, dl Tariceanu n-are de gand sa-si dea demisia din fruntea guvernului, social-democratii, dupa ore intense de

disputa, au ajuns la concluzia ca „ramane cum am stabilit”. Tot la UDMR, demnitatea mioritica pare sa dea semne palide de existenta. Dl Marko este singurul lider invins care declara ca va parasi candva guvernul.

si totusi, fortati sa voteze impotriva lui Traian Basescu, mai multe milioane de romani nu doar ca l-au reconfirmat pe cel demis, dar, prin amploarea votului si mizele adiacente, au votat implicit si impotriva ocupantilor sistemului politic.

Nu ne numaram printre adeptii gasirii solutiilor, pe calea plebiscitarii cezarice. Poporul poate fi, in acelasi timp, de partea conducatorului, dar si impotriva democratiei.

Dar Traian Basescu se afla in prezent, reconfirmat prin votul majoritar provocat de adversarii sai, mai putin in situatia unui personaj cezaric decat reprezentantii sistemului in aceea de demolatori ai intereselor proprii si generale.

Basescu n-o sa poata face, in ciuda popularitatii sale revazute si adaugite, mai mult pentru propriul esec autoritarist decat au reusit deja sa piarda lamentabil si pe propria mana adversarii sai.

Cu capetele sparte, cu ostasii fugind in directia adversarului, cu ofiterii de stat major smulgandu-si epoletii si invocand curtea martiala pentru comandanti, invinsii „se dau mari”, la propriu, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Mai vor sa guverneze putin pe transeele insangerate, mai au nitel nevoie de portretele generalilor armatei moarte in galantarul aparentelor, doar-doar mai aduce postasul o data pensia. O singura omisiune in acest tablou autointitulat „zi insorita dupa masacru”: alegatorii sedusi si abandonati, Europa care ne priveste siderata criza de delir rece, prelungita, in ciuda tratamentului obligatoriu.

Un reportaj din Daily Mail aparut zilele trecute descrie cazul unui amnezic, internat luni in sir in Canada. Impresionati de suferintele „domnului nimeni” originar din Anglia, canadienii i-au facut cadouri, inconjurandu-l cu simpatie. Dar pacientul a fost demascat ca escroc de origine romana.

Intr-un interviu de o sinceritate dramatica, tanarul nostru compatriot face o declaratie senzationala: „Prefer sa fiu un fals nimeni decat cel care sunt de fapt. La inceput, am incercat sa nu fiu nici un fel de persoana. Apoi am incercat sa devin cineva. si apoi, o persoana buna”.

Multi dintre politicienii romani se identifica in acest joc magic al iluziilor norocos inselatoare, refuzand realitatea vadit respingatoare.

In biografia unui aventurier genial, mecanismul functioneaza o vreme si e chiar amuzant. In evolutia unui stat european democratic, sindromul este catastrofal.

Dupa numaratoarea inversa declansata prin refuzul constitutional al demiterii unui presedinte, urmeaza in mod obligatoriu prezentarea notei de plata: prin alegeri generale anticipate, electoratul, obligat sa plateasca 20 de milioane de euro, o luna de nervi si atata jale-n case, are dreptul sa le ceara despagubiri celor care l-au adus in aceasta situatie.

Partidele si politicienii nu-si pot permite sa fie deconspirati, sub falsa aparenta a unor amnezici, drept escroci sentimentali.