Judecatorii Curtii Constitutionale, la un pas de "superimunitate": raport de adoptare pentru legea prin care acestia pot fi arestati sau trimisi in judecata doar cu votul a doua treimi dintre ei
Comisia juridica din Senat dat un raport de adoptare proiectului de lege al deputatului Adnagi Slavoliub (minoritati) care prevede o imunitate sporita pentru judecatorii Curtii Constitutionale (CCR), cu cateva modificari, astfel ca acesta nu pot fi retinuti, arestati preventiv, perchezitionati si nici trimisi in judecata fara incuviintarea a doua treimi dintre acestia. Senatul este camera decizionala, urmand ca proiectul sa fie votat in plen si apoi, daca este adoptat, sa fie trimis la promulgare.
Fata de forma adoptata tacit de Camera Deputatilor, comisia a adoptat intr-o sedinta anterioara un amendament prin care a eliminat prevederea ca judecatorii nu pot fi nici urmariti penal fara votul plenului CCR – adica votul a doua treimi dintre ei.
Legea nu specifica insa daca judecatorul in cauza are dreptul sa voteze pentru propria incuviintare sau nu.
Singurii care s-au opus raportului de adoptare au fost senatorii USR George Dirca si senatoarea PNL Iulia Scantei, care a fost de altfel unica reprezentanta a PNL la sedinta, desi liberalii au trei membri in comisie. Senatorii PSD, ALDE si UDMR au votat pentru.
Scantei a precizat pentru HotNews.ro ca PNL va cere retrimiterea la comisie. La randul sau, Dirca a declarat ca a cerut in comisie sa se ceara un punct de vedere de la Comisia de la Venetia, insa i s-a spus ca acest lucru trebuie propus in plen si votat acolo.
Practic, proiectul aduce cateva modificari la art. 66 si 69 din Legea 47/2002.
Printre propunerile de modificare ale art 66 din Legea de functionare a CCR – 47/2002 se numara:
- „Judecatorii Curtii nu pot fi retinuti, arestati sau perchezitionati sau trimis in judecata penala decat cu incuviintarea plenului Curtii Constitutionale, la cererea ministrului justitiei, sesizat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
- Incuviintarea se da cu votul a doua treimi din numarul judecatorilor Curtii Constitutionale.
- Judecatorul trimis in judecata penala poate fi suspendat prin decizia plenului Curtii Constitutionale adoptata cu votul a doua treimi din membrii Curtii. In cazul unei decizii de achitare, suspendarea inceteaza, iar in cazul unei decizii definitve de condamnare, mandatul de judecator al Curtii inceteaza de drept.”
In prezent, cei care incuviinteaza urmarirea penala, retinerea sau arestarea sunt forurile care au propus respectivul judecator in functie – Camera Deputatilor, Senatul sau Presedintele Romaniei.
Ce spune art. 66 in prezent:
(1) Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi arestaţi sau trimişi în judecată penală decât cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, al Senatului sau a Preşedintelui României, după caz, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(2) Competenţa de judecată pentru infracţiunile săvârşite de judecătorii Curţii Constituţionale aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3) De la data trimiterii în judecată penală, judecătorul Curţii Constituţionale este suspendat de drept din funcţia sa. În caz de condamnare definitivă, el este exclus de drept, iar în caz de achitare, suspendarea încetează.