Sari direct la conținut

Judecătorii revocă arestarea preventivă a lui Elan Schwartzenberg. Soluția nu este definitivă

HotNews.ro
Elan Schwartzenberg (foto arhiva), Foto: Agerpres
Elan Schwartzenberg (foto arhiva), Foto: Agerpres

Magistrații Tribunalului București au admis, vineri, solicitarea lui Elan Schwartzenberg și ridică arestul preventiv dispus pe numele acestuia, fiind retrase și cererea de dare în urmărire internațională și mandatul de arestare, informează Mediafax. Soluția poate fi contestată.

„Admite cererea de revocare și revoca măsura arestării preventive dispuse față de inculpatul Emilian Schwartzenberg. Dispune retragerea cererii de dare în urmărire internațională și a mandatului european de arestare emise pe numele inculpatului la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Cu drept de contestație in termen de 48 de ore de la comunicare”, se arată în decizia de vineri a magistraților Tribunalului București.

Omul de afaceri Elan Schwartzenberg a fost dat în urmărire naţională de Poliţia Română, în anul 2016, poza acestuia apărând pe site-ul Poliţiei la persoane urmărite, fiind parte din procedură, după ce Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui.

Procurorii anticorupţie au cerut arestarea lui Elan Schwartzenberg pe 30 mai 2016, fiind acuzat de complicitate la dare de mită, în solicitare DNA motivând că omul de afaceri „s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală.

„În cursul anului 2011, inculpatul Schwartzenberg Emilian l-a ajutat pe Morgenstern Avraham, administrator unic al unei firme, să îi dea lui Mazăre Radu Ştefan, primarul municipiului Constanţa de la acea vreme, suma totală de 175.000 de euro pentru ca acesta din urmă să facă demersuri atât în cadrul atribuţiilor de serviciu cât şi în afara (contrare) lor, astfel încât să faciliteze câştigarea, de către firma respectivă, în condiţii avantajoase, a unei licitaţii având ca obiect contractul de construire a Campusului social Henri Coandă în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro)”, precizează DAN în comunicatul de presă.

„Ajutorul acordat de Schwartzenberg Emilian a constat, pe de o parte, în faptul că a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a unei societăţi offshore (societate al cărei beneficiar real era) şi, pe de altă parte, a facilitat relaţia dintre Mazăre Radu Ştefan şi Morgenstern Avraham, fiind prieten cu amândoi. Societatea off shore este o societate înmatriculată în Insulele Virgine Britanice care avea deschise conturi în Liechtenstein. Toate operaţiunile de transfer bancar erau ordonate de Schwartzenberg Emilian, în calitate de beneficiar real şi puse în executare de o altă persoană”, mai explică procurorii.

Cauza este disjunsă din dosarul în care a fost trimis în judecată Radu Mazăre, fiind acuzat că ar fi primit 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern – reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale „Henri Coandă” -, pentru a îl ajuta pe aceasta să câştige licitaţia şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro