Sari direct la conținut

Judecătorul dosarului Colectiv a făcut cerere de pensionare. Procesul se poate relua de la zero

HotNews.ro
Colectiv, Foto: Hotnews
Colectiv, Foto: Hotnews

​​Judecătorul dosarului Colectiv, Valeriu Mihail Terceanu, a făcut cerere de pensionare, solicitarea fiind pe ordinea de zi a Consiliului Superior al Magistraturii de marți.

Dacă magistratul se pensionează, procesul se va relua de la zero. Nu este un caz singular, situații similare fiind înregistrate în trecut în dosarele în care erau cercetați Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, având la bază o decizie CEDO privind continuitatea completului de judecată.

Procurorii de la Parchetul General au trimis în judecată dosarul Colectiv pe 28 aprilie 2016. Patronii clubului, George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Cercetările au fost extinse şi asupra reprezentanţilor firmei care a livrat artificiile în club, Golden Ideas Fireworks.

În 15 ianuarie 2018, judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis reunirea cauzei aflate pe rolul acestei instanţe cu cea a dosarului de la Tribunalul Militar, în care sunt cercetaţi doi angajaţi ai ISU, Antonina Radu şi George Petrică Matei, pentru abuz în serviciu.

În acelaşi dosar este judecat şi fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

Artificierul firmei, Viorel Zaharia, este acuzat de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în timp ce patronii Cristian Niţă şi Daniela Niţă sunt acuzaţi de favorizarea făptuitorului şi sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri.

În dosar au fost puse sub acuzare firmele SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în formă agravantă, având ca urmare decesul mai multor persoane şi vătămare corporală din culpă, în formă agravantă, având ca urmare vătămarea mai multor persoane.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro