Judecătorul polonez care a fugit în Belarus a avut acces la documente clasificate. „Afacere de spionaj înscenată”
Premierul Donald Tusk a anunțat marți că judecătorul polonez care a cerut azil în Belarus, incident ce a provocat stupoare în Polonia și a dus la deschiderea unei anchete pentru spionaj, a avut acces la informaţii „clasificate”, informează AFP.
Tomasz Szmydt, judecător în cadrul Curţii Administrative Regionale de la Varşovia, a cerut luni azil în Belarusul vecin, ţară aliată cu Rusia şi aflată în relaţii tensionate cu Polonia, notează Agerpres.
Magistratul a susținut că se teme că va fi urmărit penal în Polonia într-o „afacere de spionaj înscenată”.
În urma acestei decizii, Parchetul din Varşovia a deschis o anchetă pentru spionaj, iar serviciile secrete au afirmat că au demarat un control „pentru a verifica amploarea informaţiilor clasificate la care a avut acces judecătorul”.
„Trebuie să fim conştienţi că serviciile din Belarus au lucrat cu o persoană care avea acces direct la (fostul) ministru al justiţiei (…), la diverse documente clasificate la care niciun serviciu de informaţii nu ar trebui să aibă acces”, a declarat Tusk, în fața presei.
„Relaţiile lui Szmydt cu autorităţile din Belarus datează de mult timp” şi nu se limitează la „ultimele luni”, a precizat prim-ministrul polonez.
Avertismentul lui Tusk înaintea alegerilor europarlamentare
Premierul polonez a avertizat marţi, de asemenea, că ţările europene ar putea fi ţinta serviciilor ruseşti şi belaruse în perioada premergătoare alegerilor europene din iunie.
„Semnele unei prezenţe foarte agresive a serviciilor externe care ne sunt ostile în Europa se intensifică în fiecare zi şi vor continua să se intensifice în contextul alegerilor pentru Parlamentul European, noi trebuie sa fim conştienţi de acest lucru”, a mai spus Tusk.
Judecătorul Szmydt denunță „influența” SUA și Marii Britanii
Judecătorul este considerat un apropiat al partidul naţionalist-conservator Lege şi Justiţie (PiS), care a pierdut puterea la sfârşitul anului trecut în faţa actualei coaliţii pro-UE, condusă de premierul liberal Donald Tusk.
Szmydt a participat, împreună cu fosta sa soţie, la o campanie pe internet împotriva judecătorilor care s-au opus reformelor judiciare introduse de PiS şi care au provocat îngrijorare la Bruxelles şi Washington.
În mesajul său difuzat în rusă şi poloneză, judecătorul a protestat luni „faţă de autorităţile poloneze care, în opinia lui, sub influenţa Statelor Unite şi a Regatului Unit, duc ţara spre război”.
Citiți și: