Jumătate din orașul Galați a rămas fără apă după scăderea nivelului Dunării. Lucrările afectează peste 100.000 de persoane
Jumătate din locuitorii oraşului Galaţi au rămas fără apă la robinete până mâine din cauza unor lucrări făcute tocmai ca, în viitor, să se asigure alimentarea cu apă a municipiului, chiar şi în situaţii de secetă extremă, relatează TVR Info.
Peste o sută de mii de oameni sunt afectaţi de intervenţiile făcute acum la reţea.
Potrivit operatorului local de apă şi canal, se desfăşoară lucrări pentru ca, în loc de apa din Dunăre, să fie folosită apa de adâncime, astfel încât, în situaţia în care nivelul fluviului este foarte scăzut să nu apară probleme.
Autoritățile locale au explicat că intervenția este una strategică pentru siguranța și continuitatea alimentării cu apă a orașului Galați, după ce priza de apă a Dunării funcționează la mai puțin de jumătate din capacitate.
Din cauza secetei de pe Dunăre, nu se mai poate trage apă prin toate grătarele de aducțiune, care au rămas parțial deasupra apei, potrivit Antena 3.
„Este o intervenție absolut necesară acum, pentru a proteja continuitatea alimentării cu apă a municipiului Galați într-un moment în care condițiile Dunării impun acțiune și prevenție”, a transmis operatorul de apă.
„Oprirea Stației de Tratare și Pompare Uzina de Apă a dus la sistarea alimentării cu apă potabilă a jumătate din oraș, cea care primea apa exclusiv de la priza de apă a Dunării”, a explicat Cornelia Arnautu de la Apa Canal SA Galați.
Autorităţile locale dau asigurări că, pe toată durata lucrărilor, oamenii au acces la apa din cisternele amplasate în mai multe zone ale oraşului.
Dunărea are astăzi la Galați cota de 18 centimetri, cu doar un centimetru peste cota istorică a zilei, de 17 centimetri.