Sari direct la conținut

Jumătate din ruși consideră corectă condamnarea lui Navalnîi (sondaj)

HotNews.ro
Jumătate din ruși consideră corectă condamnarea lui Navalnîi (sondaj)

Aproape jumătate din ruși afirmă că disidentul Alexei Navalnîi a fost încarcerat pe bună dreptate pentru încălcarea condițiilor cauțiunii sale, potrivit unui sondaj independent publicat luni și citat de Moscow Times.

Un sondaj realizat de Centrul Levada afirmă că 48% din respondenți au considerat sentința de doi ani și jumătate care să fie executați într-o colonie penală ca fiind corectă, doar 29% din cei care au participat la sondaj catalogând verdictul ca fiind nedrept.

Disidentul în vârstă de 44 de ani a fost arestat pe aeroport în luna ianuarie la întoarcerea sa din Germania, țară în care a petrecut mai multe luni de recuperare după otrăvirea cu agentul neurotoxic Noviciok despre care Navalnîi spune că a fost executată la ordinul președintelui rus Vladimir Putin.

Uniunea Europeană și Statele Unite au impus sancțiuni împotriva Rusiei ca urmare a arestării și condamnării la închisoare a politicianului de opoziție.

Navalnîi, care a acuzat că este torturat în detenție prin privare de somn, a intrat în greva foamei săptămâna trecută cerând să îi fie acordate îngrijiri medicale corespunzătoare.

Sondajul Levada a arătat de asemenea că rușii sunt la curent cu ultimele evoluții privind încarcerarea disidentului și o scindare generațională puternică.

Jumătate din persoanele cu vârsta între 18 și 24 de ani chestionate au răspuns că Navalnîi a fost încarcerat pe nedrept în timp, procent care a scăzut la doar 19% în rândul celor de peste 55 de ani.

Per total, 82% din participanții la sondaj au declarat că fie au urmărit cu atenție informațiile despre încarcerarea lui Navalnîi, fie au auzit despre aceasta.

Levada a realizat sondajul pe un eșantion de 1.623 de persoane din 50 de regiuni ale Rusiei.

Pe același subiect:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro