Kadîrov susține că a făcut „trolling” când a spus că este pregătit să elibereze prizonieri de război în schimbul ridicării sancțiunilor asupra familiei sale, pentru a vedea reacția SUA
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a spus că a „trolat” atunci când s-a oferit să facă schimb de prizonieri de război ucraineni în schimbul ridicării sancțiunilor împotriva familiei sale, relatează Ukrainska Pravda.
- „(Statele Unite ale Americii – n.red.) sunt interesate doar de propriile interese, așa că am făcut declarația pentru a arăta adevărata față a politicienilor americani. Mai exact, sunt pregătit să schimb pe acești 20 de prizonieri de război ucraineni pentru ridicarea sancțiunilor împotriva mamei mele dragi, Aimanі Kadîrova, a fiicelor mele, a copiilor sub 18 ani și a soției mele, Mednîi Musaievna. Ei toți nu au absolut nimic de-a face cu politica. Evident că Statele nu vor face asta. Dar ar fi interesant să le auzim scuzele, dacă au. Scott Ritter, spre deosebire de unii oameni, a înțeles corect acest trolling masiv. În ceea ce privește sancțiunile, ele nu interferează în niciun fel cu viața noastră.”
Ramzan Kadîrov, șeful Republicii Cecene, a spus cu o zi înainte că dacă viața prizonierilor de război ucraineni este importantă atunci occidentul ar putea ridica sancțiunile împotriva familiei sale și atunci va elibera și el un număr de soldați, relatează Ukrainska Pravda citând agenția de știri de stat rusă TASS și RIA Novosti.
„Mama, soția, fiicele și nepoții nu sunt de vină. Ei nu au participat niciodată la jocurile politice. Nu au spus niciun cuvânt. Am luptat, voi lupta… Introduceți tot ce vreți împotriva mea, dar nu vă atingeți de familia mea, mama mea. Dacă viețile acestor oameni sunt importante pentru ei, atunci lăsați-i să-și schimbe soldații cu [ridicarea – n.red.] sancțiunilor”, a spus Kadîrov.
Șeful Serviciului de Informații pentru Apărare al Ucrainei, Kirilo Budanov, a reacționat sâmbătă la propunerea lui Ramzan Kadîrov, șeful Republicii Cecene, de a elibera 20 de prizonieri de război ucraineni în schimbul ridicării sancțiunilor.
„În general, mi se par ciudate afirmațiile care apar în presă. Dacă o persoană vrea să rezolve ceva, știe cum și pe cine să contacteze. Dacă nu știe, cineva îi va spune. Dar credeți-mă, el știe. Și astfel de anunțuri în presă: „Ridicați sancțiunile împotriva familiei mele și dați-mi caii mei” – care, de altfel, sunt în altă țară – este puțin ciudat, după părerea mea”.
Urmărește ultimele evoluții din a 682-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.