Sari direct la conținut

Kate şi William, „extrem de impresionaţi'' de mesajele primite după ce prințesa de Wales a dezvăluit că are cancer

HotNews.ro
Kate Middleton, printesa de Wales, alaturi de printul William, Foto: SplashNews.com / Splash / Profimedia
Kate Middleton, printesa de Wales, alaturi de printul William, Foto: SplashNews.com / Splash / Profimedia

Kate, prinţesa de Wales a Marii Britanii, şi soţul ei, prinţul William, au fost ”extrem de impresionaţi” de mesajele de susţinere pe care le-au primit după anunţul diagnosticului de cancer, a spus sâmbătă un purtător de cuvânt al Palatului Kensington, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Kate a spus vineri că urmează chimioterapie preventivă după ce testele efectuate în urma unei intervenţii chirurgicale majore în zona abdominală suferită în ianuarie au indicat prezenţa cancerului.

Kate, în vârstă de 42 de ani, soţia moştenitorului tronului britanic, prinţul William, a spus că descoperirea cancerului a reprezentat ”un şoc enorm”. Vestea este o nouă lovitură pentru familia regală britanică după ce regele Charles a anunţat că urmează de asemenea tratament pentru cancer.

Anunţul făcut de Kate, difuzat sub forma unei înregistrări video realizate miercuri la Castelul Windsor, a declanşat un val de mesaje de încurajare din partea susţinătorilor.

„Prinţul şi prinţesa sunt ambii extrem de impresionaţi de mesajele binevoitoare din partea oamenilor din Regatul Unit, Commonwealth şi din lumea întreagă drept răspuns la mesajul Alteţii Sale Regale”, a spus purtătorul de cuvânt al Palatului Kensington într-un comunicat.

„Sunt extrem de impresionaţi de căldura şi susţinerea publicului şi sunt recunoscători pentru înţelegerea cu care a fost primită dorinţa lor privind confidenţialitatea în această perioadă.”

Anunţul făcut vineri de Kate a dominat sâmbătă primele pagini ale publicaţiilor britanice, mesajele de susţinere fiind amestecate cu critici la adresa celor care au speculat pe tema sănătăţii ei în ultimele săptămâni.

Unul dintre cele mai personale mesaje de susţinere a venit din partea fratelui lui Kate, James Middleton.

Acesta a publicat pe Instagram o fotografie în care apare alături de sora lui şi a scris: „De-a lungul anilor, am urcat mulţi munţi împreună. Ca o familie, vom urca şi acest munte împreună cu tine”.

Vineri au curs mesaje de susţinere pentru Kate inclusiv din partea regelui Charles, a prinţului Harry, prim-ministrului Rishi Sunak, arhiepiscopului de Canterbury, Justin Welby, precum şi preşedintelui SUA, Joe Biden.

Sunak a spus că Kate a dat „dovadă de un curaj extrem” prin acea declaraţie, adăugând că ”a fost tratată nedrept de anumite părţi ale mass media din diferite locuri de pe glob, precum şi pe reţelele de socializare”.

Diagnosticul lui Kate a ţinut şi primele pagini ale ziarelor internaţionale.

„Diagnosticul de cancer al lui Catherine pune familia regală britanică pe teren nesigur”, a scris New York Times, notând că problemele grave de sănătate atât ale regelui, cât şi ale lui Kate pun presiune pe o monarhie deja slăbită.

Charles, care a urcat pe tron la 22 septembrie, după moartea mamei lui, regina Elisabeta a II-a, a suferit o procedură corectivă pentru hipertrofie de prostată la acelaşi spital unde Kate a fost internată în ianuarie.

Palatul Buckingham a anunţat apoi în februarie că monarhul în vârstă de 75 de ani va urma tratament contra cancerului şi că va trebuie să-şi amâne îndatoririle publice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro