Sari direct la conținut

Keir Starmer, posibilul viitor premier de la Londra, anunț categoric în privința revenirii Marii Britanii în UE

HotNews.ro
Liderul Partidului Laburist din Marea Britanie, Keir Starmer, posibil viitor premier după alegerile de luna viitoare, a exclus revenirea țării sale în UE, pe piaţa unică sau în uniunea vamală, şi a declarat că redeschiderea dezbaterii despre Brexit ar aduce „agitaţie”, scrie The Guardian.
Keir Starmer, posibilul viitor premier de la Londra, anunț categoric în privința revenirii Marii Britanii în UE
Liderul Partidului Laburist, Sir Keir Starmer, în timpul unei vizite la „Morrisons” din Swindon, în campanie electorală, 19 iunie 2024. Sursa foto: Stefan Rousseau / PA Images / Profimedia

„Nu vom reintra în UE, nu vom reintra în piaţa unică sau în uniunea vamală”, a declarat sâmbătă liderul laburist în fața reporterilor.

„Acesta nu este planul nostru. Nu a fost niciodată. Nu am spus niciodată asta ca lider al Partidului Laburist şi nu se află în manifestul nostru”, a punctat el, potrivit News.ro.

Starmer a făcut aceste precizări la un eveniment de campanie în Vauxhall, în sudul Londrei, după ce Kemi Badenoch, secretarul conservator pentru afaceri, a afirmat că laburiştii vor inversa Brexitul dacă vor câştiga puterea.

Badenoch, care este văzută ca un posibil candidat la conducerea conservatorilor, a declarat că Brexitul este un proiect de 10-20 de ani pe care un guvern laburist l-ar inversa.

Ea a declarat pentru The Telegraph, referindu-se la laburiști: „Ne vor duce înapoi la punctul de plecare. Vor copia doar ceea ce face UE”.

Liderul laburist evocă „apele tulburi” de după Brexit

În replică, Starmer a declarat că nu are intenţia de a redeschide problema Brexitului, deoarece referendumul din 2016 a aruncat „politica într-o stare de agitaţie timp de trei ani” şi „revenirea la acest tip de incertitudine” nu ar ajuta ţara.

„Am votat pentru a rămâne. Am făcut campanie pentru a rămâne”, a declarat liderul laburist.

„Dar ceea ce a făcut acel referendum a fost să arunce politica în ape tulburi timp de trei ani. Între 2016 şi 2019, parlamentul nostru nu a putut face nimic. A provocat o incertitudine uriaşă. Şi nu cred că întoarcerea la un astfel de tip de incertitudine ne va ajuta de fapt să ne reconstruim economia, să ne reconstruim ţara, să creştem bunăstarea şi să creăm producţia de care avem nevoie pentru locurile de muncă sigure ale viitorului”, a explicat Starmer.

El a declarat însă că, deşi un guvern laburist nu ar reintra în UE, ar căuta un acord mai bun cu Bruxellesul în ceea ce priveşte comerţul, cercetarea şi dezvoltarea, apărarea şi securitatea şi educaţia.

Întrebat despre faptul că alegătorii mai tineri, care aveau sub 18 ani în 2016, nu au avut un cuvânt de spus cu privire la apartenenţa Regatului Unit la UE, Starmer a spus: „Natura unui referendum este că este o consultare unică, la o anumită dată, şi înseamnă în mod necesar că cei cu drept de vot iau decizia”.

INTERVIURILE HotNews.ro