Kremlinul deplânge reacția „cinică” a Occidentului la propunerea sa de armistițiu pentru Crăciun
Kremlinul a declarat marţi că Ucraina şi Occidentul au reacţionat „cinic” la încetarea focului de 36 de ore propusă de preşedintele rus Vladimir Putin pentru a marca Crăciunul ortodox pe stil vechi, informează Reuters și Agerpres.
„Am întâlnit o reacţie cinică din partea Kievului şi unui număr de lideri occidentali”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un briefing cotidian.
„Repet: cinică şi inexplicabilă”, a subliniat secretarul de presă al şefului statului rus, citat pe de altă parte de agenţia oficială de presă Interfax.
„Dacă cineva dintre creştinii ortodocşi din zona operaţiunii militare speciale din Ucraina a putut să se roage de Crăciun în biserică, înseamnă că armistiţiul iniţiat de Rusia şi-a atins deja scopul”, potrivit lui Peskov, utilizând termenul folosit de Rusia pentru invadarea Ucrainei lansată la 24 februarie 2022.
Rusia a susținut că armistiţiul a fost anunţat în scopuri umanitare pentru ca creştinii ortodocşi să sărbătorească Crăciunul pe stil vechi, dar Ucraina afirmă că trupele ruse au bombardat zeci de poziţii şi aşezări de-a lungul liniei frontului sâmbătă, când armistiţiul ar fi trebuit să fie în vigoare.
Reacția Occidentului față de armistițiul propus de Vladimir Putin
La doar câteva ore după armistițiul propus de Kremlin joia trecută, președintele american Joe Biden a declarat că Vladimir Putin a încercat să „își dea un răgaz” prin acest anunț care ar fi marcat prima încetare a focului de la declanșarea invaziei rusești.
Într-un discurs susținut la Casa Albă, Joe Biden a spus că liderul de la Kremlin „era pregătit să bombardeze spitale, maternități și biserici (…) pe 25 decembrie și în ajunul Anului Nou (…) Cred că încearcă să-și dea un răgaz”.
În analiza sa privind evoluția conflictului publicată după declarațiile făcute de Kremlin joia trecută, Institutul pentru Studiul Războiului din SUA a notat că propunerea de armistițiu a fost una „cinică” și „ipocrită”, având menirea de a discredita conducerea de la Kiev, care nu putea accepta o astfel de măsură anunțată atât de brusc.
Și diplomații germani au declarat joi că „așa-zisa” încetare a focului rusesc în Ucraina cu ocazia Crăciunului ortodox nu va aduce „nici libertate, nici securitate poporului care trăiește zilnic cu teamă sub ocupația rusă”.
„Dacă Putin ar fi vrut pace, și-ar fi adus soldații acasă și războiul s-ar fi terminat. Dar se pare că vrea să continue războiul, după o scurtă întrerupere”, a afirmat ministrul de Externe Annalena Baerbock într-un mesaj postat pe Twitter.
Urmărește ultimele evoluții din a 321-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.