Kremlinul respinge o anchetă internațională privind moartea lui Alexei Navalnîi, dar apar noi detalii despre torționarul său
Rusia a respins marţi solicitările Uniunii Europene pentru efectuarea unei anchete internaţionale în cazul morţii disidentului Alexei Navalnîi, în timp ce mama acestuia, Ludmila, a adresat un mesaj personal preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează agenția DPA, citată de Agerpres.
„Mă adresez dumneavoastră, Vladimir Putin, pentru că soluţia la această problemă depinde doar de dumneavoastră”, îi transmite Ludmila Navalnaia într-o înregistrare video de un minut filmată în faţa coloniei penale „Lupul polar” din Siberia, unde fiul ei a fost transferat în decembrie pentru a executa o sentință de 19 ani de închisoare.
Navalny’s mother has publicly appealed to Putin for the release of her son’s body. „I demand that you immediately hand over Alexey’s body so I can bury him properly.” https://t.co/UjAdYwwteX pic.twitter.com/DSfqq4BebS
— Kevin Rothrock (@KevinRothrock) February 20, 2024
Autorităţile ruse susţin că Navalnîi a decedat subit vinerea trecută (16 februarie) în timpul unei plimbări în curtea închisorii.
„Lăsaţi-mă să-mi văd fiul. Cer ca trupul lui Alexei să-mi fie eliberat imediat pentru ca să-l pot îngropa omeneşte”, i se adresează Liudmila Navalnaia lui Putin în acest mesaj. Familia lui Navalnîi şi colaboratorii săi au declarat că nu li s-a spus nici măcar unde este ţinut trupul acestuia.
UE a cerut o anchetă internațională privind moartea lui Navalnîi, SUA anunță noi sancțiuni
Purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmîş, a spus că sunt puţine speranţe ca autorităţile să predea în curând corpul familiei. Kira Iarmîş a indicat luni pe platforma „X” că anchetatorii au declarat că „corpul va fi supus unui ‘examen chimic’ pentru încă 14 zile”.
La Moscova, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Dmitri Peskov a respins solicitările UE ca o anchetă internaţională independentă să fie efectuată în cazul morţii lui Navalnîi. „Nu acceptăm deloc astfel de cereri”, a declarat Peskov, citat de agenţiile de presă oficiale ruse.
Rusia consideră aceasta drept o imixtiune în afacerile sale interne, a adăugat el.
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a făcut marţi apel la o anchetă independentă în cazul morţii liderului opoziţiei ruse. În contextul în care lideri mondiali şi activişti pentru drepturile omului continuă să-şi exprime indignarea faţă de moartea lui Navalnîi, Washingtonul a declarat că SUA vor impune noi sancţiuni împotriva Rusiei.
Cine ar fi torționarul lui Alexei Navalnîi, avansat în grad de Putin după moartea sa
Între timp, Putin l-a avansat în grad pe şeful adjunct al Serviciului penitenciar rus (FSIN), Valeri Boiarinev, despre care susţinătorii lui Navalnîi afirmă că a fost personal responsabil de torturarea disidentului rus în închisoare. Boiarinev a fost ridicat la gradul de general-colonel al Ministerului de Interne rus.
„Aceasta trebuie înţeles ca o recompensă pe faţă din partea lui Putin pentru torturarea” lui Navalnîi, a declarat Ivan Jdanov, directorul Fondului de luptă împotriva corupţiei (FBK) într-o postare pe Telegram.
În iulie 2023, un ordin al lui Boiarinev de a limita posibilităţile ca Navalnîi să poată cumpăra alimente şi produse de primă necesitate a devenit cunoscut în timpul unei audieri în instanţă. În mod normal, deţinuţii îşi pot folosi banii pentru a-şi suplimenta raţiile sărăcăcioase cu achiziţii din magazinul închisorii.
Potrivit lui Jdanov, proaspătul general-colonel a fost responsabil şi de hărţuirea lui Navalnîi. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a negat că ar exista vreo legătură între moartea lui Navalnîi şi această promovare, afirmând că este vorba despre o procedură normală.