Sari direct la conținut

Kremlinul spune că va ocoli sancțiunile UE cu privire la diamante

HotNews.ro
UE a interzis importul de diamante rusesti, Foto: François WALSCHAERTS / AFP / Profimedia
UE a interzis importul de diamante rusesti, Foto: François WALSCHAERTS / AFP / Profimedia

Kremlinul a avertizat marţi că Rusia va ”ocoli” noile sancţiuni impuse de către Uniunea Europeană (UE) profitabilului comerţ cu diamante ruseşti, pe care Bruxelles îl consideră o sursă de finanţare a ofensivei ruse în Ucraina, relatează AFP, potrivit News.ro.

Ţări din Occident au adoptat un număr important de sancţiuni economice împotriva Moscovei de la invazia Ucrainei în urmă cu aproape doi ani.

UE a adoptat luni al 12-lea pachet de măsuri de acest tip, prin care interzice importul de diamante ruseşti.

Statele membre UE au aprobat acest nou pachet vineri, în marja unui summit european, însă nu a fost adoptat în mod oficial din cauza unei rezerve a Austriei, ridicată luni.

Interdicţia vizează pe de o parte atât diamantele naturale, cât şi sintetice, dar şi bijuteriile – începând din ianuarie -, iar pe de altă parte diamantele ruseşti tăiate în alte ţări – începând din septembrie 2024.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a apreciat marţi că interdicţia era ”previzibilă” şi că sectorul s-a ”pregătit”.

”Cred că există posibilităţi de ocolire a acestor sancţiuni. Există şi vor fi puse în aplicare (…) pentru a ne garanta interesele”, a dat el asigurări.

Preşedintele rus Vladimir Putin subliniază cu regularitate că aceste sancţiuni eşuează să îngenuncheze economia Rusiei şi subliniază asupra unei creşteri a PIB-ului rus.

Însă inflaţia este mare, iar statul susţine industria prin comenzi militare, în timp de Rusia se confruntă cu penurii de forţă de muncă, după trimiterea a sute de mii de bărbaţi pe front şi după fuga altora din ţară.

Moscova este acuzată că îşi finanţează o parte a campaniei sale militare împotriva Ucrainei graţie comerţului său profitabil cu diamante, care reprezintă o cifră de afaceri de 4-5 miliarde de dolari pe an, potrivit AFP.

Urmărește ultimele evoluții din a 664-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro