Sari direct la conținut

Kremlinul susţine că suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului este ”ilegală şi motivată politic”

HotNews.ro
Dmitri Peskov, Foto: Agerpres/AP
Dmitri Peskov, Foto: Agerpres/AP

Rusia a anunţat că decizia de joi, de suspendare a Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului al Naţiunilor Unite a fost ”ilegală” şi ”motivată politic”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul unui interviu pentru Sky News, relatează BBC.

Rusia regretă decizia şi va continua să îşi apere interesele ”folosind toate mijloacele legale posibile”, a mai afirmat Peskov pentru Sky News.

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a votat în favoarea suspendării Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului în cadrul unei reuniuni desfăşurate joi. 93 de state au votat în favoare, 24 împotrivă, iar 58 s-au abţinut.

Adunarea Generală a mai suspendat în trecut o ţară din Consiliul pentru Drepturile Omului. În martie 2011, Libia a fost suspendată în unanimitate din cauza violenţe provocate de către forţele loiale liderului de la acea vreme, Muammar Gaddafi, împotriva protestatarilor, citează News.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro