La 50 de ani după ce SUA au lansat bomba atomică asupra Hiroshimei, un cercetător solitar continuă o muncă pe care mulți vor să o uite
De zeci de ori pe an, Rebun Kayo ia feribotul spre o mică insulă din apropierea portului Hiroshima, în căutarea rămășițelor celor uciși de bomba atomică acum 80 de ani. Pentru cercetătorul în vârstă de 47 de ani să descopere chiar și cele mai mici fragmente pe insula Ninoshima este o amintire tulburătoare că războiul rămâne o realitate – îngropată, uitată și nerezolvată, scrie agenția Reuters.
„Când murim, suntem înmormântați în locuri precum temple sau biserici și ne luăm rămas-bun printr-o ceremonie. Asta e o formă demnă de a fi condus pe ultimul drum”, afirmă Kayo, cercetător la Centrul pentru Pace al Universității din Hiroshima. Cercetătorul își folosește propriul timp și proprii bani pentru aceste săpături solitare.
După ce Statele Unite au aruncat bomba atomică asupra Hiroshimei pe 6 august 1945, ucigând instantaneu aproximativ 78.000 de oameni și rănind mult mai mulți, Ninoshima, aflată la circa 4 km de hipocentrul exploziei, a devenit un spital de campanie.
În câteva săptămâni, aproximativ 10.000 de victime, atât supraviețuitori cât și morți, au fost transportate peste apă. Mulți dintre supraviețuitori au murit curând după aceea, iar când incinerările nu au mai putut ține pasul, oamenii au fost îngropați în gropi comune.
Rămășițele umane de la Hiroshima amintesc de cruzimea războiului
Deși multe rămășițe au fost dezgropate în deceniile de după război, mărturii ale martorilor au sugerat că există și alte locuri de înhumare. Fiul unui localnic l-a informat pe Kayo în 2014 despre o zonă de pe coasta de nord-vest a insulei, iar de atunci, Kayo a început să economisească bani și a început săpăturile patru ani mai târziu.
În arșița intensă de weekendul trecut, Kayo a tăiat vegetația deasă ca să revină la locul unde se oprise cu trei săptămâni înainte. După o oră și jumătate de săpat, a scos cu grijă din pământ două fragmente osoase de mărimea unei unghii – completări la cele aproximativ 100 pe care le-a descoperit până acum.
Fiecare descoperire îi reamintește cruzimea războiului. Durerea nu a fost niciodată mai intensă decât în momentul în care, la începutul acestui an, Kayo a găsit bucăți din maxilarul și un dinte al unui copil mic.
„Asta m-a lovit foarte tare”, povește el, îmbrăcat cu o cămașa albă, cu mâneci lungi, udă leoarcă de transpirație. „Copilul acela a fost ucis de bombă, fără să știe nimic despre lume… N-am reușit să accept asta o vreme, și sentimentul ăla încă mă bântuie”, mai spune acesta.
Într-o zi, Kayo plănuiește să ducă toate fragmentele la un templu budist, unde să poată fi consacrate.

Cercetătorul lansează un avertisment despre bombele atomice
Motivația lui Kayo de a repeta această muncă epuizantă an de an este, în parte, personală.
Născut în Okinawa, unde s-au dus unele dintre cele mai sângeroase bătălii din cel de-al Doilea Război Mondial, Kayo are el însuși trei rude ale căror rămășițe nu au fost niciodată găsite.
Voluntari din toată Japonia încă vin în Okinawa pentru săpături, dar cum pădurile de acolo îi sunt inaccesibile din cauza iederii la care este alergic, Kayo răspunde în felul său, întorcând serviciul pe Ninoshima.
Kayo afirmă că, atât timp cât încă apar urme ale morților, războiul purtat cu jumătate de secol în urmă rămâne viu pentru el.
„Oamenii de azi care nu știu nimic despre război se concentrează doar pe reconstrucție și duc conversația mai departe, uitând de oamenii ăștia de aici”, afirmă acesta.
„Și, în cele din urmă, vor exista oameni care spun: «chiar dacă arunci o bombă atomică, poți să reconstruiești»… Vor exista mereu oameni care încearcă să justifice totul într-un mod care le convine lor”, deplânge cercetătorul.
