Sari direct la conținut

La ce sumă se ridică ajutorul militar oferit Ucrainei de partenerii săi internaționali de la începutul războiului

HotNews.ro
Tancurile de luptă Leopard 2A4 pe care Spania le va trimite în Ucraina, Foto: FabiáN SimóN / Zuma Press / Profimedia
Tancurile de luptă Leopard 2A4 pe care Spania le va trimite în Ucraina, Foto: FabiáN SimóN / Zuma Press / Profimedia

De la începutul invaziei pe scară largă, partenerii internaționali au oferit deja Ucrainei ajutor militar în valoare de aproximativ 100 de miliarde de dolari, din care aproape 60 de miliarde de dolari au venit doar din SUA, spune Ministrul Apărării, Oleksii Reznikov, într-un interviu pentru Ukrinform, potrivit Ukrainska Pravda.

„Dacă calculăm și evaluăm astăzi toate pachetele de ajutor, cred că am primit deja aproximativ 100 de miliarde de dolari în timpul invaziei la scară largă”.

Reznikov a spcificat că aceștia sunt bani doar pentru arme și echipamente militare.

„Am primit peste 100 de miliarde de dolari în diverse arme și echipamente, cartușe de muniție, obuze. Numai din Statele Unite, am primit peste 50 de miliarde de dolari, apropiindu-se de 60 de miliarde de dolari, a spus el, adăugând că asta înseamnă „trilioane de grivne”.

Tot în același interviu, Reznikov a spus că Ucraina intenționează să crească producția de drone încă din această toamnă, a declarat duminică ministrul ucrainean al apărării, în timp ce țara a crescut numărul atacurilor cu drone pe teritoriul Rusiei.

„Cred că în această toamnă va avea loc o creștere în producția diferitelor drone ucrainene: zburătoare, plutitoare, etc., iar acest lucru va continua să crească în volum”, a declarat Oleksii Reznikov agenției de presă de stat Ukrinform.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro