Sari direct la conținut

La o zi după ce și-a cunoscut copilul adoptiv, Elena a aflat că e însărcinată. „Iubirea pentru cei doi copii e exact la fel”

HotNews.ro
Vlăduț și Iris, frați nu de sânge ci de iubire, descoperă și explorează lumea mână în mână. SURSA FOTO: Arhiva familiei
Vlăduț și Iris, frați nu de sânge ci de iubire, descoperă și explorează lumea mână în mână. SURSA FOTO: Arhiva familiei

Elena (36 ani) și Zsolt (46 ani) Ivacion din Brașov și-au dorit dintotdeauna doi copii, însă problemele de fertilitate au făcut ca împlinirea visului lor să se tot amâne. Până când, în toamna anului 2021, și-au spus că nu mai pot aștepta și au demarat procedurile de adopție. La o zi după ce l-au cunoscut pe băiețelul ce avea să le devină fiu, Elena ținea în mână un test de sarcină pozitiv. Acum, familia are doi copii: Vlad, de 8 ani, și Iris, de 2 ani.

Soții Ivacion au pornit pe drumul adopției cu trei ani în urmă, convinși fiind că un copil adoptat e la fel de prețios ca unul biologic. „Nu am vrut să trec prin tratamente hormonale sau vizite la doctori de specialitate, pentru că știam că este un drum anevoios. Ne-am gândit că dacă va fi să se întâmple să rămân însărcinată, bebelușul va fi primit cu multă iubire și bucurie, dar am decis să încercăm și adopția. Nici eu, nici soțul meu nu consideram că, pentru a fi al nostru, copilul trebuie să fie neapărat biologic. Știam doar că vrem să ne mărim familia și să creștem împreună copilași”, își amintește Elena.

În septembrie 2021 au depus documentele, iar în decembrie au obținut atestatul de familie aptă să adopte. În aceeași lună l-au cunoscut și pe Vlăduț, un băiețel de 5 ani care i-a cucerit încă de când i-au văzut prima fotografie.

Citește continuarea articolului AICI

INTERVIURILE HotNews.ro