Sari direct la conținut

Lane Garrison a fost condamnat la 40 de luni de inchisoare

HotNews.ro

Lane Garrison, fostul actor din „Prison Break”, a fost condamnat la 40 de luni de inchisoare, dupa ce a accidentat mortal un elev in varsta de 17 ani. Anul trecut, in luna decembrie, Garrison, in varsta de 27 de ani, s-a ciocnit de un copac, omorandu-l pe Vahagn Setian si accidentand doua fete in varsta de 15 ani, in timp ce conducea un SUV, prin Beverly Hills.

Testele au demonstat ca starul consumase alcool, mult peste limita permisa de lege si ca se afla sub influenta cocainei, potrivit rte.ie.

In luna mai, Garrison a pledat vinovat atat acuzatiilor ca a condus neglijent, sub influenta alcoolului si a drogurilor, cat si acuzatiei ca a furnizat alcool unui minor.

Procurorii au declarat ca acesta a intalnit tinerii respectivi intr-o bacanie, i-a insotit la o petrecere si ca a consumat vodka, inainte sa plece cu acestia spre magazin, pentru a cumpara mai mult alcool.

Prietenii victimei s-au prezentat la tribunal avand o petitie de 3600 de semnaturi, cerand ca actorul sa primeasca pedeapsa maxima, adica sase ani si opt luni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro