Lansare de carte la Palatul Elisabeta: Margareta, marturia unui sfert de veac regal
Volumul „Margareta, mărturia unui sfert de veac regal”, de Sandra Gătejeanu-Gheorghe, care cuprinde „ultimii douăzeci şi cinci de ani de ani în fapte reprezentative” ale principesei, „bogata activitate de binefacere şi contribuţia la dezvoltarea instituţională şi culturală a României”, va fi lansat miercuri la Palatul Elisabeta.
Potrivit Agerpres, cartea, publicată la Curtea Veche Publishing, „urmăreşte drumul României de la o ţară constrânsă de grave probleme la una ajunsă într-un moment de echilibrată afirmare, prin intermediul unor fotografii inedite ale Familiei Regale, realizate cu ocazia evenimentelor din viaţa publică şi privată”.
Lansarea va avea loc în prezenţa principesei Margareta şi a principelui Radu.
Pe 18 ianuarie s-au împlinit douăzeci şi cinci de ani de la sosirea principesei Margareta pe pământ românesc.
„Vorbind despre această zi memorabilă, principesa declară: ‘A fost cea mai importantă zi din viaţa mea, o experienţă emoţională puternică şi o călătorie care mi-a schimbat viaţa. Nu mai avusesem nicăieri o casă cu adevărat, căci România, deşi îmi fusese interzisă, era pentru mine acasă. Mă simţeam ca şi când ar fi fost o parte din tatăl meu care se întorcea din exil. Era o responsabilitate enormă şi, în acelaşi timp, o bucurie imensă'”, se arata in comunicatul Biroului de Presa al Casei Regale, citat de Agerpres.