Laura Ştefan: Statul a pierdut controlul asupra crimei organizate. Sunt zone în care puterea e în mâna clanurilor mafiote
Expertul anticorupţie Laura Ştefan a atras atenţia, într-un interviu pentru Europa Liberă, că sunt zone în România în care „puterea statală a fost mutată în mâna clanurilor de interlopi”, dar acest lucru nu ar fi fost posibil fără o „complicitate” a instituţiilor statului, în principal poliţia, scrie Epoch Times.
„Nu e vorba numai de o instituţie, ci de un lanţ întreg”, iar încrengăturile dintre politic, poliţie, procurori şi afacerişti cu trecut infracţional fac ca soluţia pentru combaterea fenomenului crimei organizate să fie complicată. Laura Ştefan susţine că problema e şi în felul în care societatea priveşte lucrurile.
„Dacă noi acceptăm că o fetiţă de zece ani poate să provoace un bărbat sau că un minor de zece ani, fată, băiat, ce-o fi, poate să-şi dea acordul la un act sexual, şi asta spune un judecător, vă daţi seama că problemele sunt în fibra naţiunii, până la urmă, şi nu folosesc cuvinte mari”.
„Intervenţia trebuie să fie puternică şi asumată politic”, dar e puţin probabilă în an electoral.
Reporter: Clanurile interlope au ajuns să-şi facă de cap în ultimii ani, să-şi împartă România în zone pe care, practic, le controlează. Care este explicaţia? E vorba de slăbiciuni legislative, de o slăbiciune a statului?
Laura Ştefan: Problemele nu vin din lege în acest moment, ci din capacitatea statului de a aplica legea care există şi de a ţine sub control un fenomen care în ultimii ani a luat proporţii îngrijorătoare. De fapt, mie mi se pare că în România anumite zone au fost pierdute de stat şi că puterea statală a fost mutată în mâna clanurilor de interlopi.
Reporter: Dar e posibil acest lucru fără contribuţia statului, a instituţiilor sale?
Laura Ştefan: Acest lucru nu se poate întâmpla fără o complicitate a instituţiilor statului, mă refer în primul rând la poliţie, dar în mare măsură la justiţie, în general. Nu cred că poţi ajunge în topul crimei organizate în materia traficului de persoane fără ca statul să aibă o mare problemă şi fără o interdependenţă între clanurile mafiote şi structuri ale statului. Ce vedem acum sunt nişte simptome ale unei boli mai vechi şi mai grave… unii oameni beneficiază, nu-i aşa, de protecţie. Şi asta s-a văzut în marile scandaluri, în cazul Caracal vă amintiţi convorbirile care au ieşit în presă dintre diverşi oameni de afaceri cu un trecut de infracţionalitate şi poliţie. Problema este una de aplicare a legii, ceea ce o face şi mai greu de rezolvat pentru că noi, în România, suntem maeştri în adoptat legi peste noapte, mai complicat este să le aplicăm tuturor, adică să nu mai existe oameni care sunt deasupra legii.
Reporter: Aceste încrengături între clanurile interlope şi poliţie se extind şi la nivel politic? Este vorba şi de protecţii politice? Mă gândesc inclusiv ceea ce s-a întâmplat cu modificarea codurilor penale.
Laura Ştefan: Sigur că poate fi vorba şi de o conexiune cu lumea politică. Când se discuta foarte aprins despre modificările la Codul penal şi Codul de procedură penală, am spus că ele nu sunt făcute doar în interesul unor oameni politici care au probleme cu justiţia ci şi pentru a proteja interese mafiote mult mai mari, care ţin de zona crimei organizate. Ca exemplu este modificarea care viza imposibilitatea folosirii imaginilor de la camerele de vederi de pe stradă, care aduceau statul în imposibilitatea de a mai combate infracţionalitatea violentă. Din fericire, au fost declarate neconstituţionale, dar a durat mult ca lumea politică să accepte această soluţie şi să decidă renunţarea la astfel de amendamente.
Reporter: Soluţia care este? Cum ar trebui intervenit?
Laura Ştefan: Intervenţia trebuie să fie puternică şi asumată politic. Nu cred că putem să sperăm că structurile statului care au lăsat lucrurile să ajungă până aici se vor trezi mâine dimineaţă şi vor spune: gata, trebuie să impunem respectarea legii! Este o fantezie să ne închipuim că lucrurile se pot întâmpla de la sine. În primul rând, este vorba de acceptarea problemei şi cred că ar trebui să încetăm să ne mai minţim noi pe noi. Nu ne putem închipui să poţi să fii în topul traficului de persoane fără ca statul să aibă ştiinţă de astfel de activităţi. Poate ar trebui să începem să căutăm copiii care lipsesc, să tratăm victimele care raportează şi pe cele care tac cu mai multă grijă şi respect şi să nu mai considerăm că victima este vinovată. Nu sunt greşeli care pot fi puse în seama unei singure instituţii. Vă amintiţi decizia unor instanţe în care agresorul, care e tatăl vitreg al victimei, un copil de 10-12 ani, primeşte o pedeapsă cu suspendare, deci se întoarce acasă unde locuieşte şi victima. Dosare judecate pe acuzaţia de act sexual cu un minor, plecându-se de la premiza că minorul a consimţit, la 6-7-10 ani. Aceste absurdităţi ar trebui să ne pună pe gânduri tocmai pentru că vin din partea sistemului judiciar. Nu e vorba numai de o instituţie, ci de un lanţ întreg. Când le aduni pe toate şi le suprapui peste valorile tale ca societate, pentru că trebuie să acceptăm că problema e şi la noi, la felul în care privim lucrurile, la felul în care ne raportăm la ele, ajungem la rezultatul pe care îl vedem şi care, după părerea mea, e pierderea completă a controlului asupra fenomenului crimei organizate.
INTERVIURILE HotNews.ro