Lazăr, despre secția de anchetare a magistraților: Va prelua 1.400 de dosare. Este un volum important
Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat că Secția pentru anchetarea infracțiunilor din justiție va prelua un volum de 1.400 de dosare cu magistrați, subliniind că marți începe activitatea acestei structuri din cadrul Parchetului General, scrie Mediafax.
„Cică 1.400 de dosare (vor fi preluate, n.r.). Este un volum important de dosare. Azi (marți, n.r.) va începe activitatea. Vom avea un comunicat de presă”, a declarat procurorul general, Augustin Lazăr, la sediul Parchetului General.
Procurorii care fac parte din Secția pentru anchetarea magistraților spun că își încep activitatea cu gânduri bune și că sunt convinși că vor face față provocărilor. Adina Florea, propusă pentru șefia DNA, ocupă un post de execuție în această structură, spune că e gata să înceapă activitatea.
„Cu gânduri foarte bune. Ne apucăm de treabă”, a declarat procurorul Adina Florea, la intrarea în sediul Parchetului General.
De asemenea, la fel de încrezător este și procurorul Sorin Iașinovschi: „Sunt foarte pregătit. Orice activitate începe cu totul bine pus la punct. Știu că voi face față”.
Procurorul Codruța Chindea a declarat, la intrarea în instituție, că nu are emoții.
„Încă suntem la început, în fața organizatorică. Emoții nu am, asta facem de 20 de ani. Este o muncă ca și oricare alta. Trebuie să fim echilibrați și corect. Am 21 de ani de magistratură”, a declarat procurorul Codruța Chindea.
Secția de anchetare a infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului General devine operațională începând de marți. La această secție va lucra Adina Florea, propunerea ministrului Justiției pentru șefia DNA, în calitate de procuror pe funcție de execuție.
Adina Florea, propunerea ministrului Justiției pentru șefia DNA, a fost acceptată, de către comisia formată din membri CSM, pentru funcția de procuror pe funcție de execuție. Adina Florea, propusă de ministrul Justiției la conducerea DNA, a declarat că înscrierea pentru un post de procuror de execuție în Secția de anchetă a magistraților nu este o variantă de rezervă, reiterând ideea potrivit căreia, dacă va fi acceptată de Klaus Iohannis la DNA, va merge acolo.
Procurorul-șef al Secției este Florena Strechi, de la Parchetul General. De asemenea, pe funcții de execuție vor lucra și procurorii Codruța Chindea (de la Brașov), Sorin Iasinovschi (de la Suceava) și Magdalena Olteanu (de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6).
Guvernul a adoptat, pe 10 octombrie, ordonanţa de urgenţă pentru operaţionalizarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, a anunţat ministrul Justiţiei. Tudorel Toader a precizat că dosarele de la DNA în care sunt investigaţi magistraţi se vor muta la Ministerul Public.