Le Monde: Succesiunea Patriarhului Teoctist divide Biserica Ortodoxa Romana
Presa internationala scrie si joi despre pierderea pe care a suferit-o Biserica Ortodoxa Romana (BOR) odata cu moartea Patriarhului Teoctist, dupa mai mult de 20 de ani in fruntea ortodoxiei romane.
Publicatia Le Monde subliniaza, in editia electronica, ca moartea Intaistatatorului BOR lasa in urma o comunitate crestina care risca sa se divizeze intre modernisti si traditionalisti.
Articolul mentioneaza ca, potrivit traditiei, tronul de patriarh ar trebui sa-i revina mitropolitului Daniel al Moldovei, dar acesta risca sa fie contestat de aripa conservatoare din biserica.
Pe de alta parte, mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania, este un candidat cu mari sanse de a castiga cea mai inalta functie din Biserica Ortodoxa Romana. Liderul aripii conservatoare din BOR, acesta este suspectat ca a aderat in tinerete la ideologia legionarilor, mai scrie Le Monde.
Cotidianul francez subliniaza ca numele lui Teoctist va ramane asociat pentru totdeauna de prima vizita a unui papa intr-o tara majoritar ortodoxa dupa schisma din 1054.
De asemenea, nu uita sa aminteasca de faptul ca parintele Teoctist a fost suspectat ca ar fi colaborat cu Securitatea si ca a reusit sa blocheze accesul la dosarele preotilor colaboratori.