Le Temps: Geneva, invadata de cersetorii romi din Romania
„Se ocupa de spalatul parbrizelor, au handicapuri reale sau false, sunt acordeonisti, hoti de buzunare, fete obligate sa se prostitueze sau femei in brate cu copii care nu se trezesc niciodata” – asa caracterizeaza publicatia elvetiana Le Temps, cersetorii romi care provin din Romania.
Sunt vazuti din ce in ce mai des pe strazile orasului, fiind organizati intr-o adevarata retea de cersetorie, „departe de a fi spontana”.
„Am un test pentru a-i demasca pe cei care simuleaza. Ii asez in sala de mese, le pun carjele intr-un colt, apoi, sub pretextul ca ma deranjeaza cand trec, le dau la o parte. La terminarea interviului, indivizii le recupereaza fara sa schioapete”, explica Francois Xavier, din cadrul adapostului de noapte Armee du Salutel.
Potrivit publicatiei, majoritatea oraselor mari se confrunta cu astfel de retele organizate venite din Romania, Bulgaria sau Ungaria, mai ales dupa ce romii au devenit cetateni europeni.
Numarul acestora creste vizibil, mai ales ca din iulie, cersetoria nu se mai amendeaza in Geneva, iar amenzile platite au inceput sa fie rambursate cersetorilor. Acest lucru a fost aflat in Bucuresti, iar multi romi vin chiar din regiunea Lyon, de unde au fost evacuati recent.