Lecţia de economie oferită de Summitul UE. Plusurile pentru România

Liderii UE au adoptat o sumă de angajamente interesante. În mare, sunt mulţumit de soluţiile adoptate. Contează foarte mult concretizarea lor şi mă aştept la o implementare rapidă, eficace şi determinată a acestora. În afară de autismul autorităţilor noastre la propunerile terţilor cu privire la poziţia României, eu zic că trebuie să fim mulţumiţi. Pentru România, implementarea angajamentelor fiscale nu poate aduce decât stabilitate, disciplină, rigoare analitică şi posibilitatea unei dezvoltări sub constrângeri, ceea ce până acum nu am prea avut. Şi mă refer aici la modul în care a funcţionat politica fiscal bugetară în marea parte a perioadei postdecembriste.

Prima mea analiză pe www.contributors.ro s-a referit la punctele slabe ale propunerii de regulă fiscală 3% deficit bugetar efectiv în PIB pentru România. Am făcut atunci şi propunerea de a institui o regulă fiscală privind un sold bugetar structural echilibrat, într-o perioadă medie de timp. Spuneam că dacă vom merge cu o viteză de ajustare de 0,5% din PIB pe soldul bugetar structural, ţinta de 0% deficit bugetar structural pentru 2016 este fezabilă.

Iată că una dintre prevederile principale ale Summitului UE este reprezentată de obligaţia ca statele membre să introducă în Constituţie sau într-o reglementare juridică “tare” regula fiscală privind atingerea unui deficit structural maxim 0,5% din PIB (copiind parcă regula funcţională deja în Germania – atingerea unui deficit bugetar structural de 0,5% din PIB până în 2016).

Spun şi acum. Este de departe cea mai bună regulă fiscală ce se putea impune. De departe are avantaje nete. Pentru noi, acestea s-ar putea traduce în angajament pentru disciplină fiscală în formă continuată – dacă îmi este permis să spun aşa – şi volatilitate macroeconomică determinată de ciclurile electorale mult mai redusă. Spre deosebire de alte reguli de politică fiscală, aceasta asigură flexibilitate, reacţionează bine la şocuri, stabilizează mult mai bine, dar permite şi dezvoltarea (poţi avea deficite bugetare efective de bun simţ şi deficitul structural să nu depăşească 0,5% din PIB).

Un alt avantaj este şi cel legat de corectitudinea cu care acest indicator – soldul bugetar structural – îţi arată sustenabilitatea finanţelor publice. Ne aducem aminte cum am fost păcăliţi de indicatorul deficit bugetar efectiv în anii de expansiune 2006-2008. În România, nivelurile efective ale deficitului bugetului general consolidat au fost de 2,5% în 2007 şi, respectiv, 5,4% din PIB în 2008. Ori calculul deficitului structural – eliminarea componentei ciclice a veniturilor, adică plusul de venituri bugetare care a apărut în perioada de expansiune (şi pe care nu-l mai regăsim în recesiune) arată de fapt deficitele reale – deficite structurale de 4% în 2007 şi 8,9% din PIB în 2008, situate cu mult deasupra celor efective.

Evoluţia deficitului bugetar structural îţi arată în mod obiectiv cât de prociclic eşti (adică torni gaz pe foc când focul este deja mare, supraîncălzind economia şi torni apă pe foc atunci când focul de-abia mai pâlpâie, adică economia este în recesiune, accentuând acest fenomen).

Evoluţia soldului bugetar structural ne mai foloseşte la ceva. Ne vom da şi noi în sfârşit seama că este bine ca ajustările fiscale să le facem atunci când economia este în expansiune (şi doare mai puţin) şi nu atunci când economia este în recesiune, cum am făcut până acum (cu excepţia guvernării din 2000-2004 când s-a facut ajustare fiscal, dar mai puţin dură). Vom conştientiza că spaţiul fiscal trebuie creat în perioadele de expansiune iar folosirea lui ne va ajuta în recesiune.

Mă bucur că s-a adoptat această regulă fiscală şi că România o va implementa. Sunt studii pe tema aceasta care arată că ţările care au reguli fiscale au avut pe perioade medii de timp deficite cu 2 ppt din PIB mai mici şi ponderi ale datoriei publice cu 20 ppt din PIB mai mici decât ţările care nu au reguli fiscale. Spuneam că mă bucur pentru că ne vom mai da seama de potenţa politicii fiscale ca stabilizator. Ori dacă în perioada până când vom intra în Zona Euro vom observa că politica fiscală nu stabilizează economia, ci dimpotrivă, o destabilizează, zic că mai bine stăm cuminţi în banca noastră. Vom avea costuri nete ca urmare a aderării la Zona Euro, determinate de neputinţa de a absorbi potenţialele şocuri asimetrice cu care ne vom confrunta odată intraţi în club.

Să închei. Regula fiscală luată în discuţie în această analiză ne va obliga să ne restructurăm modul de a avea politici macro. Ne împinge spre ceea ce se cheamă politici bune în timpuri bune – good policies in good times. Este singura posibilitate de a avea stabilitate macroeconomică.

PS Am văzut îngrijorări cu privire la definiţia şi modul de calcul al deficitului structural. Într-adevăr, există opinii diferite cu privire îndeosebi la modul de estimare a PIB potenţial. Să stăm liniştiţi. Comisia Europeană calculează de mult soldul bugetar structural prin două metode. Există şi alte metode, se poate face consensus index s.a. Eu zic să nu ne agăţăm de detalii pentru a împroşca cu noroi esenţa. Sigur, o mai bună informare nu strică fiecăruia dintre noi. Nici majorităţii analiştilor şi nici autorităţilor decidente în politica fiscal bugetară, care până acum au definit total neinspirat ce înseamnă deficitul bugetar structural.

Comenteaza pe Contributors.ro