Lectura publica la Carturesti Verona: Adina Dabija din romanul Saman
Miercuri, 5 iunie, la ora 18.00, la Libraria Carturesti Verona din Bucuresti (in ceainarie), Adina Dabija, cunoscuta mai ales pentru volumele sale de poezie (poezia-papusa, Stare nediferentiata), va citi fragmente din Saman, primul sau roman, aparut de curind in colectia „Ego. Proza” a Editurii Polirom, si in editie digitala.
Invitati la eveniment: Luminita Corneanu, Daniel Cristea-Enache
Vorbind despre romanul Saman, Simona Sora (Dilema veche) il caracteriza ca „o carte extraordinar de proaspata, de „transparenta” si de atenta cu livrarea adevarului propriu, o carte a nasterii de sine. Una dintre cele mai spectaculoase carti aparute, in ultimii ani, in limba romana”.
Intr-un roman cu tenta autobiografica, Adina Dabija descrie cautarea infrigurata a identitatii, pe parcursul unui drum care incepe intr-un sat din Ardeal si ajunge pina in nordul inghetat al Canadei. Eroina sa cunoaste lumea prin poezie, filosofie, iubire, aventura, dar aceste etape sint mereu arse fiindca ea cauta altceva, iar in final se regaseste prinsa intr-un triunghi amoros straniu, in care mai sint implicati un om de afaceri din Quebec si sotia lui. Impingind aventura la limita, decide sa porneasca in cautarea unui saman eschimos, care pare sa detina cheia implinirii sale in viata. Saman este un roman despre curaj si inefabil, despre reinventare si optimism, plin de poezie si candoare.
„Adina Dabija apartine rasei rare a autorilor care nu consimt sa aduca ofrande nici idolului literaturii, nici idolului pietei, respingind atit constringerile «scolastice» ale unui canon formal, cit si aplicarea cutarei retete de succes. Se intimpla insa, din cind in cind, sa le iasa acestor rebeli carti cu adevarat vii, care ne reamintesc miza ontologica a scrisului. Combinind, de la sine, autofictiunea cu insertul oniric si fantastic – gen proxim: irealitatea imediata a lui Blecher, ezoterismul lui Eliade ori Cartarescu –, romanul de mistere (ale Bucurestilor, fireste) cu cel de aventuri in gheturile nordului canadian, basmul cu transcrierea nemediata a realitatii lumii contemporane, Saman recupereaza (uneori de pe buza cliseului, dar cu atit mai spectaculos) si resemnifica un traseu initiatic. Fara urma de mima. Netrucat. Convingator. Transmitind o senzatie de autenticitate chiar si atunci cind iti spui ca ai mai vazut «de astea». Adina Dabija ne ofera un roman de citit, la propriu, cu sufletul la gura.” (O. Nimigean)
Adina Dabija locuieste in prezent la New York, unde practica medicina chineza. Saman reprezinta primul sau volum in proza. A debutat in 1997 cu volumul poezia-papusa (Cartea Romaneasca), distins cu premiul pentru debut al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti. In 2006 a publicat volumul Stare nediferentiata (Brumar), distins cu Premiul pentru poezie al revistei Tomis pentru cea mai buna aparitie editoriala a anului 2006. Poeziile sale au fost traduse si publicate in numeroase reviste literare si antologii de poezie din Statele Unite ale Americii, iar volumele sale de versuri au fost traduse si publicate de NorthShore Press. Piesa de teatru Manole 3D a fost nominalizata la premiile UNITER pentru cea mai buna piesa a anului 2004. Din 2001 este editor al revistei www.respiro.org.