Legea de organizare a referendumului din București, simultan cu alegerile prezidențiale, promulgată de Iohannis
- Andrei Georgescu
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care permite organizarea referendumului local anunţat de primarul Nicuşor Dan în acelaşi timp cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, pe 24 noiembrie.
Legea modifică şi completează acte normative în materie electorală în sensul eficientizării şi ordonării activităţii infrastructurii implicate, al eliminării eventualelor disfuncţionalităţi şi al înlăturării vidului de reglementare în ceea ce priveşte desfăşurarea concomitentă a operaţiunilor electorale şi referendare, potrivit Agerpres.
Astfel, s-a urmărit crearea mecanismului pentru ca, în acelaşi timp în care au loc fie alegeri parlamentare, fie alegeri prezidenţiale, să se poată desfăşura nu numai un referendum naţional, ci şi unul local.
Potrivit legii, „în situaţia în care referendumul naţional sau local are loc la aceeaşi dată cu alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz, alegătorii votează în aceleaşi secţii de votare, în acelaşi interval de timp, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea ‘VOTAT’, pe buletine de vot separate, prezenţa la vot fiind consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin”.
În situaţia prevăzută de lege, pe actul de identitate al alegătorului se aplică o singură dată ştampila cu menţiunea „VOTAT” şi data scrutinului sau, după caz, un singur timbru autocolant cu menţiunea „VOTAT” şi data scrutinului, conform modelului aprobat pentru alegerile care se organizează la aceeaşi dată cu referendumul naţional sau local.
Conform actului normativ, organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional sau local, atribuţiile care revin autorităţilor publice, precum şi procedura de votare se realizează cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale privind alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz.
Legea promulgată de Iohannis a fost adoptată inițial de Camera Deputaţilor, pe 29 octombrie.
Referendumul local
Consiliul General al Municipiului București a aprobat, pe 21 octombrie, organizarea referendumului inițiat de primarul general Nicușor Dan, prin care populația va fi consultată dacă dorește ca Primăria Capitalei să emită toate autorizațiile de construire din oraș, iar Consiliul General să împartă banii colectați din taxele și impozitele bucureștenilor, între municipalitate și sectoare. Referendumul va avea loc pe 24 noiembrie, în același timp cu primul tur al alegerilor prezidențiale.
Cele 3 întrebări care se vor găsi pe buletinele de vot sunt:
- Sunteți de acord ca primarul general al Municipiului București să emită autorizațiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului?
- Sunteți de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului București și Primăriile de Sector, a impozitelor pe venit și a taxelor și impozitelor locale colectate de la bucureșteni, să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului București?
- Sunteți de acord ca Primăria București să finanțeze și să implementeze un program de educație pentru sănătate și prevenire a consumului de droguri în toate școlile din București?