Sari direct la conținut

Legile Educației, în avizare la Guvern: Disciplina Istoria Comunismului se va afla obligatoriu în planurile cadru

HotNews.ro
Ligia Deca, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Ligia Deca, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Legile Educației intră joi în procesul de avizare interministerială la Guvern, iar Ligia Deca, ministrul Educației a anunțat că disciplina Istoria Comunismului se va afla obligatoriu în Planurile cadru, toți copiii având posibilitatea să învețe despre sacrificiile din trecut pentru a avea o societate democratică astăzi.

Premierul Nicolae Ciucă a spus că speră ca în următoarele două săptămâni pachetul de legi să fie avizat, astfel încât nu mai tarziu de ședința din 23 martie, Guvernul să adopte aceste legi, care să fie apoi înaintate Parlamentului spre dezbatere și adoptare.

Ligia Deca a precizat că cele două proiecte de legi intrate în avizare interguvernamentală sunt publice din 27 februarie, după finalizarea procesului de consultare publică și că măsurile și reformele sunt bazate pe viziunea proiectului România Educată.

Noile legi ale Educației: Liceele vor putea organiza examen separat de admitere pentru 60% din locuri, pe lângă Evaluarea Națională / Învățătorii trebuie să aibă studii superioare

Proiectul Legii învățământului preuniversitar și cel al Legii învățământului universitar au fost prezentate luni, 27 februarie, de ministrul Educaţiei, Ligia Deca, criticată pentru lipsa de transparenţă privind aceste legi.

Reamintim că noile legi ale Educației au fost puse în dezbatere publică de către Sorin Cîmpeanu, care a demisionat între timp din cauza acuzațiilor de plagiat. Succesoarea sa, Ligia Deca, cea care s-a ocupat de proiectul „România Educată”, lansat de Klaus Iohannis încă din primul mandat, a venit cu noi modificări.

Cele două proiecte au fost publicate luni pe site-ul Ministerului Educației, unde vor sta în dezbatere publică 10 zile.

Principalele modificări – Legea învățământului preunversitar:

  • Reducerea analfabetismului funcțional – 5 din 10 elevi de 15 ani au competențe matematice sub nivelul minim
  • 4 din 10 elevi citesc un text și nu pot formula o concluzie

Liceele pedagogice şi universităţile vor forma profesorii pentru învăţământ primar

  • Vrem să profesionalizăm cariera didactică – profiluri foarte clare de formare
  • Creșterea calității formării inițiale
  • Liceele pedagogice și universitățile vor forma profesorii de învățământ primar
  • Profesia didactică necesită studii superioare
  • Se va înființa corpul de mentorat
  • Vom generaliza masteratul didactic care include 80% practică – cei care se inscrsiu primesc bursă lunară egală cu salariul brut
  • La 5 ani, cadrele didactice vor obține credite de formare
  • Se înființează un centru național de formare didactică
  • Ne dorim educatori și profesori motivați și susținuți
  • Salarizarea cadrelor didactice va fi progresivă, având la bază salariul mediu brut pe economie
  • Această prevedere este inclusă în legile Educaţiei şi avem sprijinul politic pentru a o pune în practică
  • Se propune ca norma să fie redusă pentru cadrele didactice cu o vechime de peste 15 ani
  • Preţuim cadrele didactice care se pensionează – se acordă o primă în cuantum de două salarii de bază cadrelor didactice la data încetării de drept a contractului individual de muncă. De asemenea, vom asigura un nivel mai bun de mentorat didactic pentru stagiari şi debutanţi

Se vor mări bursele

  • Vor fi crescute bursele. Astfel, bursele de merit vor creşte de la 200 de lei pe lună la 450 de lei pe lună
  • Bursele de performanţă, care devin burse de excelenţă olimpică, vor avea valoare pentru cei care au premii la olimpiade naţionale – 700 de lei pe lună, pentru cei care aduc medalii de la olimpiadele naţionale – 1.000 de lei pe lună
  • Elevii care câştigă medalii la sporturile olimpice organizate de federaţiile sportive naţionale vor beneficia de burse de merit
  • Cele trei rute liceale – teoretic, vocaţional, tehnologic – vor conferi şanse egale de acces în învăţământul superior
  • De aceea, şi bacalaureatul de adaptează cu profilul liceal
  • Ne dorim să generalizăm învăţământul tehnologic dual până în anul 2027. Asta înseamnă că orice program de învăţământ tehnologic se va realiza în strânsă cooperare cu un angajator
  • Includem şi învăţământul superior – practic, în ruta duală completă este inclus învăţământul superior
  • Sprijinim suplimentar consorţiile de învăţământ dual din care fac parte autorităţile publice locale, angajatorii, liceele tehnologice şi pot face parte şi universităţile

Admiterea la liceu:

  • Evaluarea naţională rămâne în formula de acum – probe scrise la matematică, limba şi literatura română şi limba maternă
  • Se introduce ideea de concurs de admitere la profilurile liceelor unde există concurenţă dovedită în ultimii ani dacă liceele vor să scoată aceste locuri prin concurs
  • Pentru acele profiluri pe care le doresc scoase la concurs liceele pot alege două probe pliate pe profil. De exemplu, pentru Științele naturii pot alege chimia şi biologia în aşa fel încât să poată selecta dedicat pentru potrivirea cu profilul respectiv
  • Pentru 60% din locurile de pe profilurile vizate se poate da concurs, 40% din locuri rămânând în repartizare computerizată.
  • Din aceste 40%, prioritate pe 10% dintre acestea vor avea elevii cu cerinţe educaţionale speciale sau elevii de etnie rromă.
  • Repartizarea computerizată se va face după Evaluarea Națională și după concursul de admitere la liceu
  • Subiectele vor fi standardizate, unice şi elaborate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în conformitate cu programele la nivel gimnazial cu un grad de dificultate adecvat competiţiei, respectiv mai degrabă pentru selecţie decât în forma de examen sumativ pe care o are evaluarea naţională

Bacalaureat:

  • Examenul de Bacalaureat se pliază pe fiecare profil. Vom avea Bac-ul tehnologic pe care liceele tehnologice îl propun şi îl aşteaptă de multă vreme
  • Rămânem cu două probe de competenţe lingvistice – limbă străină I, limbă străină II – tocmai pentru a creşte potenţialul de angajare şi adecvare a absolvenţilor pentru societatea viitorului, cele două probe la nivelul de competenţă diferită, în funcţie de câtă limbă străină s-a studiat pe parcursul orelor de liceu sau de gimnaziu
  • În plus, va exista o probă complementară pentru competenţe de bază
  • Pentru profilul uman, această probă va fi la matematică sau la ştiinţe ale naturii, iar pentru profilul real va fi o probă la alegere din disciplinele socio-umane: istorie, logică, filosofie sau psihologie. Notarea se va face pe sistem admis/ respins.
  • În sesiunile de vară și de toamnă ale examenului de bacalaureat elevii clasei a XII-a vor avea mai puține discipline de examen, pentru că probele de competențe lingvistice pentru limba 1, limba 2, probele de competențe digitale și proba de competență complementară vor putea fi susținute din timpul anului școlar

Învățământ universitar – mandate limitate pentru rectori

  • Mandatele rectorilor sunt limitate în mod clar. Durata unui mandat de rector este de cinci ani
  • Un mandat poate fi înnoit doar o singură dată, iar o persoană nu poate fi rector în aceaşi universitate mai mult de zece ani, indiferent de întreruperile celor două mandate
  • Procedura pentru acordarea, retragerea, anularea titlurilor de doctor este una clară şi transparentă în acord cu cadrul legislativ existent, inclusiv cu deciziile Curţii Constituţionale
  • Aşa cum ştiţi, decizia CCR din vara anului trecut arată că titlul de doctor poate fi anulat doar dacă a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. Aceeaşi decizie CCR mai subliniază că doar o instanţă judecătorească poate anula diploma de doctor
  • Am considerat că este nevoie să aducem mai multă transparenţă şi să punem mai mult accent pe prevenţie. Cum facem asta? Nu se mai poate renunţa unilateral la titlul de doctor
  • Tezele devin documente publice. Înainte de susţinerea lor există 90 de zile în care ele vor sta într-o platformă publică, astfel încât oricine doreşte să le poată consulta şi să poată sesiza eventuale abateri de la etica universitară înainte ca teza să fie susţinută în comisia respectivă. Universităţile analizează în primă instanţă sesizările de plagiat
  • În cazul în care există suspiciuni cu privire la rezoluţia dată de către Comisia de Etică a universităţii, CNATDCU va rezolva contestaţiile
  • În cazul în care CNATDCU decide că o teză este plagiată, există o direcţionare clară legală pentru ca cei care au emis diploma, adică rectorul să meargă în instanţă şi să ceară anularea titlului sau dacă nu a produs încă efecte juridice, o poate revoca
  • Se poate retrage acreditarea domeniului din cadrul universităţii ca instituţie organizatoare de doctorat, ceea ce înseamnă retragerea dreptului universităţii de a mai admite noi studenţi la doctorat
  • În cazul în care se constată abateri mai grave sau repetate, se poate merge până la retragerea autorizaţiei de funcţionare a instituţiei de învăţământ superior”, a mai arătat ministrul.
  • Sunt prevăzute şi sancţiuni pentru conducătorii de doctorat, membrii comisiei de susţinere sau alte persoane implicate în incidente dovedite de fraudare în procesul de emitere a titlurilor de doctor
  • CNATDCU va rămâne garantul calităţii şi integrităţii tezelor de doctorat. CNATDCU propune motivat inclusiv invalidarea acestora în procesul iniţial de susţinere

Profesorii cercetaţi pentru violenţă împotriva elevilor nu vor mai putea să intre la clasă

  • Noile legi ale Educaţiei conţin și proceduri clare de semnalare şi intervenţie în situaţiile de violenţă şcolară, inclusiv bullying
  • Ne dorim să întărim responsabilitatea şi capacitatea CJRAE şi a consilierilor şcolari pentru a preveni violenţa şi pentru a asigura asistenţa necesară celor implicaţi în diferite incidente violente, atât a agresorilor, cât şi a victimelor, sprijin pentru cadrele didactice prin programe de formare, ca să ştie cum să se adreseze şi cum să prevină astfel de situaţii, cursuri de educaţie parentală, va exista Strategia naţională pentru educaţie parentală şi aici Ministerul Educaţiei îşi propune din nou să colaboreze cu alte entităţi cu responsabilităţi în acest sens
  • O noutate este faptul că profesorii cercetaţi pentru violenţă împotriva elevilor nu vor mai putea să desfăşoare activităţi didactice cu elevii, dar vor primi drepturile salariale
  • Având în vedere că există multe situaţii în care, până la finalizarea cercetării disciplinare, profesorul nu poate fi împiedicat acum, pe legea actuală, să intre la clasă, am introdus o prevedere prin care profesorii cercetaţi pentru violenţă împotriva elevilor să nu mai desfăşoare de fapt activităţi didactice cu elevii, dar cu păstrarea drepturilor salariale, pentru că dreptul la muncă nu poate fi negat, constituţional, însă nu ne mai dorim ca profesorii violenţi sau care prezumăm că ar fi fost violenţi să aibă expunere la copii, la clase, la comunitatea şcolară.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro