Leguma nemteasca, salvata de sezonierii romani

Printre furturi, talharii si false furii la adresa asistatilor sociali, presa germana de scandal gaseste loc si pentru laude la adresa romanilor care muncesc in agricultura locala. „Fara cei 310.000 de lucratori est-europeni care ajuta la strangerea recoltelor, de mult n-ar mai exista sparanghel si capsuni made in Germany“, scrie Bild, intr-un amplu reportaj dedicat sezonierilor straini. „De ce suntem noi, germanii, prea lenesi si prea fini pentru greaua munca de pe camp?” se intreaba autorul articolului, Holger Karkheck. Raspunsul i l-am putea da printr-o zicala: „Nevoia te impinge de la spate“. Iar majoritatea romanilor, cu salariile lor de mizerie din tara, sunt cu adevarat nevoiasi si se spetesc la munca peste hotare, ca sa adune un banut, pentru un vis.

Autorul articolului, el insusi nascut in preajma unui camp de sparanghel din Häuslingen, landul Niedersachsen, isi aduce aminte cum, in anii ’90, femeile satului culegeau sparanghelul de la Wichman’s Hof, alegandu-se cu strasnice dureri de spate, la sfarsit de sezon agricol. De atunci, plantatia lui Fritz Rüpke a crescut, ajungand la 120 de hectare, pe care agronomul de 66 de ani cultiva sparanghel, afine, zmeura, fasole si rosii.

Acum douazeci de ani, tariful pe ora de cules era 8,50 marci germane. Acum, Rüpke plateste cca 7,50 euro pe ora. „Cand salariul minim va creste la 8,50 euro pe ora, sparanghelul se va scumpi. N-avem ce face” spune angajatorul german. „De la inceputul anilor 1990, practic nu mai lucreaza niciun german pe plantatii. Munca e prea grea si salariul li se pare oamenilor prea mic”, adauga el.

Nici ca e prea grea munca si nici prea mic salariul, nu i se pare romanului Mihai Macarie, care de noua ani lucreaza in Germania, ca sezonier in agricultura. „El scoate intre 10 si 12 kg de sparanghel pe ora, castigand lunar cca 1.200 de euro, in mana”, spune Bild.de. Nu-i pasa de soare, nu-i pasa de ploaie. Cu cizmele sale de cauciuc, inainteaza repede si sigur printre sirurile de sparanghel, lungi de 300 de metri. „Nu-i bai ca ploua”, spune el intr-o germana aproximativa. Limba germana o rupe putin, la nevoie o combina cu cuvinte englezesti.

Mihai are 31 de ani si este unul dintre cei 400 de lucratori de pe plantatia lui Rüpke, angajati prin rotatie. Doar doisprezece sunt angajati permanenti, restul se schimba la doua-trei luni. Mihai s-a calit, ramane la cules cate o jumatate de an. Cazarea o asigura patronul, care a cumparat cateva gospodarii, cu 150 de paturi, unde ii cazeaza pe sezonieri. Primii au fost polonezii, acum numarul acestora e depasit de romani. Intre timp, au inceput sa se anunte si culegatori din Azerbaidjan.

Treaba se face cu straini, caci autohtonii se sustrag de la acest gen de munca. Desi Oficiul de Munca a impus, candva, angajarea asistatilor sociali la cules pe plantatii, masura coercitiva n-a dat roade. „Cel mai tarziu a doua zi, acestia acuzau probleme cu spatele si ramaneau acasa”, povesteste Rüpke.

Mihai s-a obisnuit cu munca grea. Opt-noua ore, zice el, se lucreaza pe zi. In plus, acum nu mai e singur, caci pe plantatia lui Rüpke si-a gasit si nevasta. Kateryna e ucraineanca, de langa Kiev. Cu 70 de euro si-a platit fosta studenta la filologie, germana-engleza, „calatoria spre o viata mai buna”, in iunie 2012. Doua luni a cules afine pe campul german. Acum nu mai e studenta si nu mai are drept de munca, viza de turist a primit-o doar pe trei luni.

Asa ca tanara de 22 de ani sta si isi asteapta sotul sa vina de la munca, in camera mica, cu pat lat de un metru, din casa unde sunt cazati la comun cativa lucratori sezonieri. Probabil ca, in rastimpuri si printre emisiunile romanesti care ruleaza la televizor, ea viseaza la „viata mai buna” pentru care a platit, acum doi ani, un bilet de autocar.

Tara ucrainencei sta pe „o bomba cu ceas”, viitorul e nesigur. Cu un roman harnic alaturi, macar prezentul e pasnic si in parte asigurat. Insa nu tuturor sezonierilor din agricultura, plecati la munca peste hotare, le merge atat de bine ca romanului Mihai, al carui exemplu e statuat in Bild.

„Culesul de capsuni, sparanghel, salata si alte legume atrage nu doar oameni cu experienta in muncile agricole, ci si studenti sau aventurieri care cred ca se pricep la toate. Ca nu e asa, a dovedit-o patania celor doi tineri plecati dintr-un orasel din sud-vestul Romaniei. Dupa doar doua saptamani de corvoada in iunie, la capsuni, ei au fost impachetati si dusi la gara“. Despre aceasta patanie am relatat pe larg in articolul „Povestea unor capsunari romani pe o plantatie din Bavaria“.

Anterior, scrisesem despre „Beleaua de la capsuneria din Bruchsal“, despre „Drumul sparanghelului. Odiseea muncitorului sezonier in Germania“, ca si despre cum „400 de sezonieri romani veniti in Germania la sparanghel cu contracte false au fost trimisi acasa“.

Dupa cum se vede, in Germania, ca si peste tot in lume, exista angajatori seriosi, care au nevoie de angajati la fel. Pe langa acestia, caracatita „teparilor”, cu bratele ei lungi si europene, strica business-ul si aduce victimelor mari nenorociri. E o poveste in plina desfasurare, din pacate, la care sezonierii romani plecati la munca in strainatate ar fi bine sa fie atenti.