Sari direct la conținut

Legumele si fructele, decimate de frig. Preturile acestora ar putea creste, spun cercetatrii

HotNews.ro
Legumele si fructele, decimate de frig. Preturile acestora ar putea creste, spun cercetatrii

Frigul va afecta pomii fructiferi deja infloriti, iar rodul va fi mult mai redus, sunt de parere cercetatorii de la Statiunea de Cercetare Legumicola Buzau, citati de News.ro. Totodata, acestia sustin ca recoltele reduse vor duce la cresterea preturilor.

Astfel, potrivit cercetatorului Costel Vanatoru, toate plantele au de suferit in aceasta perioada fin cauza frigului, insa „de departe” cei mai afectati vor fi pomii fructiferi, infloriti, indeosebi ciresii si caisii.

„In general, toate plantele sunt in suferinta, socurile termice nu fac bine, perturba ritmul de crestere, duc chiar la cresterea productiei. Toata lumea vegetala e in suferinta, iar cei mai afectati sunt pomii, speciile care au inflorit, mai timpurii, cum sunt ciresul, caisul, piersicul, chiar prunul. Pomicultura va suferi foarte mult din cauza temperaturilor oscilante, a temperaturilor scazute”, a declarat Vanatoru.

Sursa citata a adaugat ca si legumicultorii traverseaza o perioada dificila din cauza frigului, unii dintre ei neputand cultiva plantele nici macar in sere si solarii, ceea ce inseamna intarzieri si la perioada de recoltare. Specialistii de la Statiunea Legumicola vorbesc deja de o intarziere de doua saptamani. Cel mai important este insa faptul ca aceste schimbari bruste de temperatura favorizeaza aparitia bolilor si a daunatorilor.

„Sunt probleme cu infiintarea la timp a culturilor pentru ca s-ar putea sa decaleze putin perioada de infiintare a culturilor, ma refer la cultura mare, la porumb, nu se poate insamanta, incepand cu aceasta perioada cultivatorii se pregateau sa insamanteze, dar nu pot face asta din cauza temperaturilor scazute. Serios afectata va fi si legumicultura. In perioada in care ne aflam, pana acum, legumele din spatiile protejate erau bine dezvoltate, dar acum, din pacate, din cauza frigului sunt cultivatori care nu si-au putut cultiva plantele, pentru ca temperaturile nu permit, dezastrul va fi mare, greu de cuantificat acum, vedem dupa valul de frig ce ramane”, a declarat Vanatoru.

Potrivit aceleiasi surse, daca recoltele vor fi slabe, asa cum se preconizeaza, ne putem astepta la majorari de preturi atat la fructe, cat si la legume.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro