Leninistul Ianosi, “Antologia rusinii” si est-etica

In haosul care domneste in biblioteca mea, mi-a fost greu sa regasesc volumul “Antologia rusinii dupa Virgil Ierunca” editat de Nicolae Merisanu si Dan Talos (Humanitas, 2009). Pana la urma am izbutit sa-l recuperez. Tinand cont ca dl Ion Ianosi si admiratorii sai de ultim ceas se ocupa de ce-am scris eu in junete si ma someaza sa me delimitez transant de unele texte, desi am tot facut-o de vreo trei decenii si mai bine incoace, poate merita sa oferim cititorilor un pasaj savuros din umanistul leninist (sic) Ion Ianosi: “Partidul Comunist Roman acorda o atentie constanta si sustinuta dezvoltarii literaturii si, in cadrul ei, dezvoltarii criticii literare. Congresul al XI-lea al partidului, Programul de faurire a societatii socialiste multilateral dezvoltate si inaintare a Romaniei spre comunism, adoptat la acest congres, documentele Congresului educatiei politice si al culturii socialiste, ale recentei Conferinte Nationale a PCR, cuvantarile secretarului general al partidului au evidentiat locul si rolul activitatilor culturale in propasirea natiunii noastre socialiste, in dezvoltarea democratiei socialiste, in activitatea si munca educativa a poporului, in promovarea principiilor omului nou, constructor constient si devotat al socialismului si comunismului”.

Textul encomiastic profesorului Ianosi a aparut in revista “Viata Romaneasca” din ianuarie-februarie 1978, deci in numarul omagial pentru secretarul general al PCR cu prilejul implinirii varstei de 60 de ani. Este citat in “Antologia rusinii”, editia mentionata, la paginile 219-220. Daca aceasta nu este limba de lemn pusa in serviciul propagandei comuniste, atunci chiar nu stiu ce este. La vremea respectiva, ma grabesc sa adaug, nimic nu-l constrangea pe prof. univ. dr. Ion Ianosi, membru al Academiei de Stiinte Sociale si Politice, conducator de doctorate, om de mare incredere pentru pontifii supremi ai ideologiei (intre care Dumitru Popescu, zis Dumnezeu) sa produca acele contributii hagiografice. Nu era un tanar marginalizat care incerca sa intre intr-o catedra de stiinte sociale (nu ma refer doar la mine, pot da numeroase alte exemple), nu era un scriitor care platea cu acest panegiric pretul publicarii manuscriselor sale intr-o prestigioasa revista. Nu scuz acele concesii, unii nu le-au facut si merita deplinul nostru respect, disting insa intre gradele de implicare si responsabilitate.

De fapt, Ion Ianosi prelungea in acele randuri comportamentul sau ultra-conformist, acel model de adaptare care i-a asigurat cariera constanta, fara sfasieri de constiinta, senin si impacat cu sine, in timpul regimului comunist. La vremea respectiva, un text precum cel semnat de Ion Ianosi ar fi fost de negandit sub semnatura, sa spunem, unor Mihai Sora, Titus Mocanu, Henri Wald ori N. Tertulian. De Ion Negoitescu, Adrian Marino, Petru Cretia, Cornel Regman sau Ion Vianu nici nu mai vorbesc. Sunt sigur ca un estetician marxist intr-adevat creator precum Gyorgy Bretter nu ar fi semnat un asemenea “omagiu”.

Faptul ca seful catedrei de estetica a Universitatii din Bucuresti, biograful lui Dostoievski si al lui Thomas Mann, specialist in Kant, Hegel si Marx, semna acel text penibil este o circumstanta agravanta, nu una atenuanta. Cultul personalitatii lui Nicolae Ceausescu n-ar fi fost posibil daca intelectuali cu pozitii decisive in viata academica…

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro