Sari direct la conținut

Lichiditate ridicata la BVB, pe fondul deprecierii indicilor bursieri

HotNews.ro

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inchis sedinta de marti cu o valoare de tranzactionare sporita, insa indicii bursieri au inregistrat deprecieri dupa ce Agentia de rating Standard & Poor’s (S&P) a scazut luni calificativul Romaniei de la “stabil” la “negativ”.

“Am avut o lichiditate foarte buna comparativ cu cea din ultima perioada, cu o valoare totala de peste 25 milioane de euro. In top s-au situat toate companiile de investitii financiare si bancile, din care, BRD a condus detasat, cu tranzactii totale de 22 milioane lei noi, adica un sfert din piata.

Anuntul Agentiei de evaluare Standard & Poor’s, cu privire la retrogradarea raiting-ului Romaniei, ar trebui sa puna in garda Guvernul sa ia masuri in acest sens”, ne-a declarat Adrian Simionescu, director general la Vienna Investment Trust.

Indicele general al pietei, BET-C, a inregistrat o scadere de 2,21%, ajungand la 6.620,55 de puncte, in timp ce BET-FI, indicele care urmareste evolutia Societatilor de Investitii Financiare, s-a depreciat cu 2,09%, terminand sedinta de marti la 76.020.50 de puncte. BET, indicele actiunilor lichide, a ajuns la 9.518,88 de puncte, dupa o scadere de 2,31%.

“Scaderea de la stabil la negativ a rating-ului Romaniei a creat un impact psihologic asupra investitorilor romani. De aici, majoritatea titlurilor a consemnat reduceri, doar cateva au inregistrat aprecieri. Suntem in contrast cu pietele europene, care s-au apreciat azi. Investitorii romani nu iau decizii, asteapta sa faca strainii mutarea.

Suntem departe de maturitatea bursiera pe care ne-am dori-o”, a mai precizat Adrian Simionescu.

Actiunile BRD au fost cele mai lichide titluri de pe piata BVB, cu tranzactii de peste 23 milioane lei, urmate de titlurile Banca Transilvania, cu tranzactii de 9,1 milioane lei. Valoarea totala a tranzactiilor a cumulat 69,7 milioane lei (20,8 milioane euro), de trei ori lichiditatea din sedinta anterioara.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro